Chiriac, despre protocolul semnat ieri cu CNAIR: CNAIR este foarte ocupat cu foarte multe proiecte; acum noi, autoritățile locale, ne vom ocupa de realizarea proiectului privind Drumul TransRegio Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu și Drajna – A2
Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), este foarte mulțumit de faptul că ieri s-a semnat între reprezentanții autorităților din județele Galați, Brăila, Călărași și Ialomița și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) protocolul care vizează Drumul TransRegio Brăila – Slobozia – Drajna – Chiciu și Drajna – A2 și cel privind Drumul de legătură între Brăila – Galați, precum și alte protocale, ce vizează investiții ale celorlalte județe amintite.
Chiriac a explicat că prin aceste protocoale CNAIR procedează la o descentralizare a proiectelor de infrastructură rutieră, permițând autorităților locale să se ocupe de elaborarea Studiului de Fezabilitate, realizarea documentației tehnice pentru Autorizația de Construire și obținerea Autorizației de Construire pentru obiectivele de investiții amintite.
În acest fel, în loc să aștepte să se ocupe de aceste proiecte CNAIR, care nu mai reușește să facă față numărului mare de proiecte existente, autoritățile din județele Brăila, Galați, Călărași și Ialomița, reunite în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru infrastructură de transport de interes strategic în zona de Est și Sud, se pot ocupa chiar ele de proiectele respective, pot demara rapid procedurile legale pentru realizarea acestora.
„Noi, autoritățile locale, vom face tot ce ține de documentație, studiu de fezabilitate și apoi partea de proiectare, execuție. CNAIR find foarte ocupat cu foarte multe proiecte, noi, de la ADI pentru Infrastructura de transport de interes strategic în zona de Est și Sud, putem demara mult mai repede toate demersurile necesare pentru realizarea proiectului Drumului TransRegio. În baza protocolului semnat de cele patru județe membre ale ADI cu CNAIR, toate sumele vor fi decontate prin CNAIR, prin fonduri europene și așa mai departe”.
Șeful județului a mai spus că faptul că ADI pentru Infrastructura de transport de interes strategic în zona de Est și Sud va organiza licitațiile face ca asociația să aibă posibilitatea de intervenție directă, printre altele, în tot ce ține de urmărirea execuției lucrărilor: „Benenficiar va fi statul roman, pentru că după ce se va termina Drumul TransRegio îl vom preda CNAIR, dar până atunci ne vom ocupa chiar noi, prin ADI, de tot ce înseamnă întocmirea documentației, licitație și montorizarea lucrărilor de construcție”.
Cât privește drumul de legătură Brăila-Galați, Chirac a precizat: „Este vorba de drumul de legătură Galați- Brăila cu Centura Brăilei. Galațiul, la rândul său, a mai semnat două protocoale – unul cu Centura Galațiului, care se va lega, ca și Centura Brăilei, de acest drum TransRegio și altul care va veni de la Tudor Vladimirescu, din partea de nord, care va aduce partea de tranzit către TransRegio și se va merge mai departe către Autostrada A2 sau se va veni în partea cealaltă, către podul peste Dunăre”.