Chiriac, despre scandalul cu Hahui: Mie nu mi s-a intamplat niciodata sa-mi spele un subordonat masina asa, de dragul meu

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Iulian Chiriac, sustine ca este inadmisibil ca politistii locali sa se ocupe in timpul serviciului cu spalarea unei masini proprietate privata, cu care circula seful Politiei Locale, Dumitru Hahui, asa cum s-a intamplat recent. Chiriac a declarat astazi ca in opinia sa, situatia este foarte grava si ar trebui anuntata Agentia Nationala a Functionarilor Publici, pentru ca aceasta sa trimita la Politia Locala Braila o comisie impartiala, care sa faca o ancheta in acest caz. Nu de alta, dar seful judetului nu este sigur ca o comisie de ancheta formata la nivelul Politiei Locale, cu subordonati de-ai lui Dumitru Hahui, ar putea face o ancheta impartiala.
“Angajatul respectiv ori a facut-o de dragul sefului, ca il iubeste foarte mult pe sef, ori a fost facut sub auspiciul unei presiuni”, a comentat presedintele CJ.
Intrebat daca personal, i s-a intamplat vreodata ca un subordonat sa-i spele masina doar asa, de dragul lui, Chiriac ne-a raspuns: “Niciodata. Si chiar daca as fi avut si mi-ar fi cerut sa faca asta, l-as fi refuzat. Mie, in primul rand, nu-mi plac subordonatii care vin si se dau bine pe langa sef. Asta insemna ori ca este nepregatit, ori ca vrea un anumit serviciu”.
Seful judetului este sigur ca situatia de la Politia Locala care a ajuns in atentia pubicului ca urmare a aparitiei acelei fotografii in presa nu este singura de acest gen. “Sunt anumiti oameni care sunt pe functii si si-au rezervat acea functie ca mare <<Dumnezeu>> al acelei institutii si toata lumea sta drepti in fata lui”, a concluzionat Chiriac.
Declaratiile presedintelui CJ Braila pe aceasta tema, aici:
Comment
Marian
08/09/2016
Lingusitorii sunt de fapt angajatii incompetenti ce isi platesc postul prin servicii pupincuriste … si sefilor le plac, practica asta este la multe deconcentrate …