Chiriac: Directorii sunt acolo sa-si asume anumite lucruri, nu sa le plaseze catre subordonati

img_0651

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Iulian Chiriac, declara ca dupa primele doua luni de mandat, a constatat o imbunatatire a activitatii directorilor din subordinea sa.

In primele saptamani de la preluarea functiei de presedinte, Chiriac se arata extrem de nemultumit de prestatia unor directori si le cerea acestora sa se adapteze “stilului sau tineresc”, sau sa plece; acum, seful judetului spune ca i se pare ca mare parte dintre cei vizati au inteles ca au un nou sef, ca sub conducerea sa lucrurile trebuie sa mearga intr-o alta directie decat pana acum, si s-au conformat. Pe de alta parte, Chiriac sustine ca “mai sunt reminiscente la unii directori, ce oscileaza intre a-si face datoria, conform fisei postului” si ca mai sunt si “derapaje”.

Seful CJ a comentat ca cine nu face fata si vrea sa plece, nu are decat sa o faca: ”Este hotararea lor, sunt functionari publici, au dat un concurs, pana la urma, este cariera lor. Eu repet inca o data: mi-as dori foarte mult sa-si faca datoria si sa priceapa ca sunt acolo sa-si asume anumite lucruri, nu sa le plaseze catre alti subordonati”.