CHIRIAC: E ADEVARAT CA SI ALIATII PSD AU VOTAT IMPOTRIVA, DAR PROIECTUL ASOCIERII PENTRU DEZVOLTAREA STATIUNII LACU SARAT A FOST RESPINS DIN CAUZA PNL

Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac (PSD), declara ca subiectul asocierii cu comuna  Chiscani si municipiul Braila, in vederea dezvoltarii statiunii Lacu Sarat e “aproape inchis, pana la un anumit punct”. Chiriac a precizat ca usa lui ramane deschisa, daca alesii comunali din Chiscani se razgandesc si decid sa voteze in favoarea asocierii, dar in ceea ce-l priveste, nu va mai avea nicio initiativa in acest sens.

Cat priveste declaratiile liberalilor, cum ca el i-ar fi amenintat pe consilierii din Chiscani ca Braila le poate lua statiunea si Carrefour printr-o Hotarare de Guvern, seful judetului a comentat ca “sub nicio forma” nu a fost vorba de amenintari: “Pentru mine subiectul asta e aproape inchis, pana la un anumit punct. Usile inca sunt deschise, dar chiscanenii pana la urma au votat ceea ce isi doresc. Nu vrem sa le luam partea administrativa si nici nu ne-am dorit vreodata, este bunul lor castigat in instanta si va ramane la ei. Nu au inteles, se pare, foarte mult, ba dimpotriva, crezand ca colegii PNL-isti sunt foarte buni pe legislatie, unii dintre dansii, care au foarte multa experienta, ar fi putut sa le explice mai bine. Referitor la <<complotul>> despre care vorbesc ei: sub nicio forma! Daca voiau sa destrame acest complot, votau si asociatia trecea fara niciun fel de probleme.

Este o speculatie cu amenintarile. Voiam doar sa le explic mai pe indelete ca este o solutie foarte buna de dezvoltare a statiunii Lacu Sarat. Dar daca ei considera ca sunt in masura si au cel mai bun proiect, e la libera lor alegere sa mearga si sa dezvolte aceasta statiune singuri. Acum decizia este la ei, ei trebuie sa se hotarasca cum vor merge mai departe”.

Chiriac se mira ca  presedintele PNL Braila, Alexandru Danaila si colegii lui de la PNL au votat in Consiliul Judetean si Consiliul Local Municipal proiectul asocierii, iar apoi, cand a fost vorba sa se voteze si la Chiscani, si-au dat seama ca este un “complot” si s-au pronuntat impotriva.

Presedintele CJ admite insa ca la prima sedinta a Consiliului Local Chiscani, cei care au indemnat alesii comunali sa nu voteze au fost chiar primarul Costica Cojea (PSD) si colegii lui social-democrati. Mai mult, Chiriac admite ca la a doua sedinta CL Chiscani, nici aliatii politici ai PSD nu au votat pentru, dar continua sa sustina ca din cauza PNL a fost respins proiectul de hotarare privind asocierea.