CHIRIAC: EU NU VOI FI AFECTAT EMOTIONAL DACA VIITORUL PRESEDINTE CJ BRAILA VA INAUGURA PROIECTE DEMARATE DE MINE
Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac (PSD), sustine ca personal, nu ar fi “afectat emotional” daca peste cativa ani, un alt sef al judetului va inaugura o investitie demarata de el, in mandatul actual. Chiriac a declarat astazi ca nu are astfel de “veleitati” si ca atare, nu crede ca e vreo problema in faptul ca zilele trecute, el a inaugurat o investitie demarata de fostul presedinte CJ Gheorghe Bunea Stancu (tot PSD, la vremea respectiva), fara ca acesta din urma sa fie invitat.
Chiriac a comentat in acest fel declaratiile unora dintre politicienii locali, care apreciau ca principalul merit pentru constructia noii Sectii Anestezie Terapie Intensiva de la Spitalul Judetean ii apartine lui Bunea Stancu si ca ar fi trebuit sa fie invitat si acesta la inaugurare: “Sunt proiectele Consiliului Judetean, care se perpetueaza. Eu va spun ca poate si in mandatul meu o sa incep niste proiecte si le vor finaliza alti presedinti. Sub nicio forma nu voi fi afectat emotional ca viitorul presedinte va inaugura proiectele care vor fi incepute pe mandatul meu. Sunt niste realizari ale CJ, ale mandatului nostru de consilieri, ale partidului nostru, care este la guvernare. In primul rand, sunt proiecte in folosul tuturor cetatenilor si este un proiect care a iesit foarte bine, cu intarzierile de rigoare. Asa ca eu nu am sub nicio forma veleitati personale de a fi invitat sau de a nu fi invitat la asa ceva.
Ma bucur foarte mult ca proiectul a ajuns la final, ca este functional, ca a fost inceput pe mandatul nostru si finalizat pe mandatul nostru. O sa vedem ce fac si ceilalti (liberalii – n.r.), daca vor fi la putere, daca vor fi in stare”.
Intrebat daca este de parere ca o parte din meritul realizarii acestei noi Sectii ATI ii apartine si fostului presedinte Gheorghe Bunea Stancu, Chiriac a raspuns: “Eu zic ca e un merit al tuturor, al consilierilor, al CJ si al partidului. Nu este un proiect individual, al unei persoane”.