CHIRIAC: IAU IN CALCUL SA SUPORTE CJ PENALIZAREA, CA SA NU SE MAI MAREASCA TAXA DE SALUBRITATE IN LOCALITATILE DIN JUDET. DACA E LEGAL SI AVEM FONDURI…

Presedintele Consiliului Judetean, Iulian Chiriac, a declarat astazi ca ar putea lua in calcul o varianta care sa nu mai oblige cetateanul sa suporte din buzunar penalizarea pentru faptul ca nu s-a facut colectarea selectiva a deseurilor si ca urmare, nu s-a redus cantitatea de gunoi dusa la depozitele special amenajate. Mai exact, a spus Chiriac, ar putea lua in calcul solutiile la care s-a recurs in alte judete din tara, unde autoritatile locale au gasit diverse forme prin care sa acopere taxa suplimentara de mediu, eventual de la bugetul propriu. In Bucuresti, spre exemplu, primarul Gabriela Firea a anuntat ca cetatenii nu vor suporta din buzunarul lor aceasta taxa suplimentara de 80 de lei/tona de deseuri, ci “se va imparti pe lantul industrial”.

In ceea ce priveste Braila, Iulian Chiriac ne-a declarat: “E posibil sa luam in calcul aceasta varianta, ca cetatenii sa nu suporte foarte mult aceasta taxa; daca suntem pe lege si putem plati si avem fondurile necesare, vom face si noi acest lucru. La judet nu e o suma foarte mare, tinand cont ca cantitatea de gunoi din comune nu-i atat de mare, cat pe municipiu. Ar fi mai usor de suportat la judet, iar daca putem ajuta primarii, putem sa le alocam noi fondurile respective, sa nu le plateasca ei, sau, eventual sa viram noi, CJ, aceasta suma la fondurile de mediu. Luam in calcul absolut orice, toate variantele legale, astfel incat cetatenii sa suporte mai putin aceasta crestere si majorare”.

Subliniem ca declaratia presedintele CJ nu se refera si la municipiului Braila.

L-am mai intrebat pe Iulian Chiriac daca isi asuma raspunderea, in cazul in care la finele acestui an, nu se vor implini sperantele sale ca va exista si un operator unic de salubritate si ca se va finaliza si Statia de sortare de la Vadeni, astfel incat sa fie functioneze sistemul de colectare selectiva a deseurilor, iar cantitatea de gunoi dusa la depozitele din judet sa se reduca. Cu alte cuvinte, daca isi asuma responsabilitatea, in cazul in care in luna ianuarie a anului viitor, Braila va primi iar penalizare ca nu a redus cantitatea de gunoi si primariile vor mari iarasi taxa de salubritate.

Iulian Chiriac ne-a raspuns: “Nu tine de mine. Eu mi-am asumat ca vreau sa terminam statia de sortare, ca vreau sa dau drumul la caietul de sarcini pentru operatorul unic. Daca intervin iar clarificari, contestatii si asa mai departe si nu se intampla la 1 ianuarie 2018, sunt de vina eu ca au facut ceilalti contestatii? Sa-mi iau eu vina ca au facut aia contestatii? Nu stiu, intreb si eu…”.