CHIRIAC: IMI PARE RAU CA IUGULESCU SI CRIVAT INCEARCA SA FACA ORDINE LA SPITALUL JUDETEAN PE FINAL DE MANDAT. AU AVUT DESTUL TIMP
Presedintele Consiliului Judetean Braila, Iulian Chiriac, a declarat astazi ca ii pare rau ca anumite persoane „care detin functii de conducere, pe final de mandat, incearca sa faca ordine” la Spitalul Judetean. Chiriac face referire la managerul Mihail Iugulescu si la directorul de ingrijiri Olguta Crivat, care, mai nou, ar dori infiintarea a 3 noi posturi de directori, propunerea respectiva fiind sustinuta zilele trecute de Crivat, intr-o sedinta a Consiliului de Administratie al spitalului. Propunerea – cu atat mai suprinzatoare, cu cat cei doi se afla pe ultima suta de metri de mandat – a fost respinsa, iar presedintele CJ a aflat despre ea ulterior, de la consilierii judeteni care sunt membri in Consiliul de Administratie.
Chiriac a precizat insa ca nu se pune problema sa se infiinteze noi posturi de directori la Spitalul Judetean, fiindca el nu este de acord cu asa ceva: “Chiar daca se agita ei, nu putem merge pe o astfel de formula. Consiliul Judetean aproba organigrama si statul de functii la Spitalul Judetean si un astfel de document nu a ajuns la mine si nu sunt de acord cu noi directori la Spitalul Judetean”.
Seful judetul a precizat astazi ca propunerea ar fi venit in contextul in care legislatia in vigoare permite desemnarea unor „coordonatori” ai corpurilor Spitalului Judetean – Corpul A, Corpul B si Maternitatea. Chiriac a mai explicat ca in viziunea lui, aceste functii de coordonatori nu ar trebui platite suplimentar: “Sunt de acord cu niste functii de conducere – ma refer la o comunicare mai buna intre corpurile spitalului, la un gen de <<director medical>> al fiecarui corp, care sa aiba o buna colaborare cu directorul medical al spitalului, dar functie neremunerata, adica la modul informativ, de coordonare a acelui corp. La fel, pe partea de asistenti, adica un fel de asistent coordonator neremunerat, ci in cadrul salariului lui, ca sa putem coordona mai bine si celelalte corpuri”.
Cat despre faptul ca si aceasta “coordonare” si transmitere a informatiilor dintr-o parte in alta cere timp, este o munca si implica o responsabilitate, astfel incat e posibil sa nu se gaseasca doritori de “munca voluntara”, presedintele CJ a comentat: “Eu cred ca salariile sunt destul de mari, iar responsabilitatile de coordonare… e doar partea de informativa mai directa, catre conducerea spitalului.
Eu am spus si o declar de fiecare data si o declar in continuare: directorul medical, directorul de ingrijiri, managerul spitalului ar trebui sa treaca cam in fiecare zi prin fiecare corp al spitalului”.
Intrebat cand sa mai aiba timp managerul Mihail Iugulescu sa treaca prin fiecare corp al Spitalului Judetean, cand el este ocupat sa opereze, Chiriac a spus: ”Sa-si faca timp! Eu, daca as fi fost managerul spitalului, asa as fi procedat”.