Chiriac: În brambureala, haosul care este în PNL Brăila, ei nu fac decât declarații politice în ceea ce privește luptele găștilor din interiorul partidului. Nu au în atenție agenda cetățeanului

„E a treia sau a patra oară când le explic liberalilor cum am construit bugetul, astfel încât să acoperim cât mai mult partea de proiecte și nu neapărat partea de funcționare” – este comentariul președintelui CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), care constată că reprezentanții PNL tot acuză în ultima vreme faptul că nu au fost consultați la întocmirea bugetului pe anul în curs și critică modul în care s-au împărțit banii.

Chiriac a declarat în cadrul unei conferințe de presă că din totalul bugetului de funcționare, circa 21% reprezintă sume care merg pe partea de salarii, iar sumele alocate bunurilor și serviciilor (inclusiv plata utilităților) se ridică la circa 10% din bugetului amintit: „Diferența până la 100% din bugetul de funcționare merge pe întreținerea drumurilor județene și Spitalul Județean.

La secțiunea de dezvoltare am explicat de atâtea ori că marea majoritate a banilor se duc pe cele două proiecte foarte importante, reabilitarea Corpului A și a Corpului B de la Spitalul Județean, precum și pe DJ 203R; dar avem în implementare și foarte multe DALI-uri.

Tot am văzut în spațiul public o grijă a celor de la PNL, faptul că n-au fost consultați (la întocmirea bugetului -n.r.)… Bugetul a intrat în transparență decizională, conform legii, 15 zile. Eu vă spun că și înainte, dar și în perioada de transpartență decizională am avut discuții – nu la cererea mea, că nu este nevoie să cer eu să vină cineva să discute cu mine – cu celalalte partide care sunt reprezentate în CJ și cu partide care nu sunt reprezentate în CJ, despre proiecția bugetară pe anul 2021. Au înțeles care sunt domeniile prioritare pentru județul Brăila”.

Cât despre liberali, președintele CJ spune că „în brambureala, haosul care este în PNL, ei nu fac decât declarații politice în ceea ce privește luptele găștilor lor din interiorul partidului și sub nicio formă nu au în atenție agenda cetățeanului”.

Întrebat cum s-a ajuns totuși la discuțiile despre buget cu alte partide decât PNL, dacă el nu a invitat acele partide la discuții, șeful județului a explicat: „Au venit ei. Au sunat: «Domnule, vrem să avem o discuție pe partea de buget!», am fixat o întâlnire, a fost cu toate hârtiile pe masă, cu toate proiectele, au pus întrebări, le-am explicat unde se duc banii și cum se duc. Au avut și ale doleanțe, dar le-am explicat că nu se poate anul acesta, pentru că suntem în implementarea unor proiecte și banii trebuie să meargă acolo”.