CHIRIAC: PACIENȚII PAKISTANEZI CONFIRMAȚI CU COVID-19 AU AGRESAT PERSONALUL MEDICAL ȘI AU VANDALIZAT SALOANELE. AM SESIZAT POLIȚIA ȘI JANDARMERIA, DAR PAKISTANEZII NU SE POTOLESC

Pacienții pakistanezi confirmați cu COVID-19 internați în Spitalul Județean s-au dovedit a fi adevărați vandali și au agresat personalul medical – este ceea ce a declarat astăzi președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, în cadrul unei conferință de presă.

Chiriac a vorbit despre distrugerile provocate de pacienții amintiți – care sunt muncitori ai firmei „Tancrad” –  la Corpul E al Spitalului Județean de Urgență: ”Acum o săptămână și ceva, după cum știți, 41 de pakistanezi au fost declarați pozitivi COVID-19. Sunt angajați ai unei firme de construcții de pe raza județului Galați. Au fost internați în cadrul Spitalului Județean de Urgență Brăila și tratați corespunzător, ca orice pacient confirmat cu COVID-19. Singurul lucru este că toți sunt asimptomatici.

Presupun eu,  că s-au plictisit, fiind o perioadă foarte îndelungată de stat în spital, marea majoritate fiind fumători, nefiind vorbitori de limbă română sau engleză, au început să creeze anumite probleme în cadrul spitalului. Au dărâmat sitele de la geamurile clădirii noi, aruncând aceste site, pentru a fuma la geam. Mai nou, au făcut scandal, luându-se personalul medical și aruncând cu mâncare în aceștia.

Lucrurile acestea le-am sesizat și la instituțiile abilitate – și la Poliție, și la Jandarmerie. Săptămâna trecută am reușit să îi potolim, cele două instituții  făcând anumite razii, dar tot pe motivul plictiselii, ei au continuat.

Mai nou, au fumat și în saloane și s-a declanșat sistemul de alarmă pentru stingerea incendiilor. Norocul nostru a fost că am închis pompele; ne gândeam la un astfel de eveniment, pentru că aveam informații din interior, de la asistente (despre ce fac pakistanezii – nr.) și astfel, nu am umplut cu apă acel corp.

Sperăm ca astăzi și mâine să fie testați și să îi putem externa, să facem o analiză a tuturor stricăciunilor pe care le-au făcut în interior. Vom face o scrisoare către firma «Tancrad», firma angajatoare, cu un raport privind daunele provocate. Sper că și instituțiile abilitate ale statului  se vor autosesiza și vom trimite și o scrisoare și către Ambasada Pakistanului în România.

Nu mi se pare corect ca un corp nou de clădire, construit până la urmă cu banii contribuabililor români, să fie vandalizat de pacienți veniți din altă țară. Am încercat și cu reprezentanți ai firmei constructoare să luăm legătura cu ei, să îi potolim; se pare că nu se potolesc. Sperăm ca astfel de incidente să nu se mai repete și să ajungem la o stare de normalitate, astfel încât cadrele medicale să se simtă în siguranță”.

Seful CJ a precizat că încă nu s-a făcut o evaluare exactă a pagubelor produse în saloane de pacienții respectivi: „Trebuie intrat din salon în salon și făcută o evaluare. Eu vă spun că în acel corp de clădire am pus 50 de paturi noi, totul era nou-nouț. I-am cazat, efectiv, într-un corp de clădire care nu necesita absolut nimic, cu mese noi, cu scaune noi.

Vom face o evaluare în cadrul spitalului și vedem care sunt pagubele. Dacă instituțiile abilitate nu se autosesizează, o să facem noi plângere. Vom trimite un raport și către Poliție, și către Jandarmerie”.

Întrebat la ce se referă, mai exact, când vorbește despre faptul că pakistanezii au agresat cadrele medicale, șeful județului a răspuns: „Aceștia au aruncat cu mâncare în asistente și infirmiere, pe motivul că nu le place mâncarea. Eu vă spun că toată mâncarea servită către ei a fost servită și către pacienții români.

Cadrele medicale intră cu teamă la ei. Chiar mă gândeam, în viitor poate că o să facem și cursuri de autoapărare a personalului medical, pentru a evita astfel de cazuri… E foarte complicat. Gândiți-vă, ca femeie, asistentă, după ce ai fost agresată cu mâncare pe holuri, să vii în următoarea tură, să intri la pacientul respectiv și să îi dai tratamentul și să îi servești și masa! Vă dați seama că personalul intră cu teamă acolo”.