CHIRIAC: PE TIMPUL PANDEMIEI, PREFECTUL S-A OCUPAT CU CONTROALE LA BATERIILE TERMOMETRELOR DIN SPITAL ȘI LA BILETELE DIN TRAMVAIE… PĂI ĂSTA E ROLUL UNUI PREFECT?!
„De la începutul pandemiei de coronavirus, colaborarea mea cu prefectul Cătălin Boboc a fost una foarte greoaie” – este declarația președintelui CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD).
Acesta din urmă spune că din punctual său de vedere, singurul lucru de care a fost interesat prefectul în ultimele luni a fost să-și facă „o campanie electorală prematură”, să verifice termometrele de la UPU și „biletele din tramavie” (aluzie la o verificare făcută de prefect la Spitalul Județean, după ce acesta a primit o sesizare cu privire la faptul că personalul de la UPU nu mai are termometre, precum și la controalele făcute de Corpul de control al prefectului pe tema respectării distanței sociale în mijloacele de transport în comun): “Eu aşteptam din partea unui prefect – asumat politic, până la urmă – să se gândească la binele brăilenilor, să aibă în primul rând discuţii constructive cu preşedintele CJ, cu primarul, asupra tuturor măsurilor (pe tema coronavirusului – n.r.). Domnul prefect a ales doar să ne spună câţi s-au îmbolnăvit, câţi s-au vindecat şi câte amenzi a dat Poliţia. Mai mult, controale la baterii la termometrele de la spital, la biletele din tramvaie… Păi ăsta e rolul unui prefect?! Nu știu, întreb și eu.
De ce domnul prefect pe timpul pandemiei nu s-a dus la domnul ministru al Sănătății – că e Guvernul lui -, să vină cu medici ATI care lipsesc din spital, cu medici la UPU, cu medici infecţionişti, cu pedici pediatri, să facă lobby? Putea să facă acest lucru, în loc să ne controleze la bateriile de la termometre.
De ce nu se ocupă de domnul Ciochină (Gabriel Ciochină, directorul DSP Brăila – n.r.), să-l întrebe: «Domnule, ce hârtie lipseşte (de la documentația trimisă de conducerea Spitalului Județean – n.r.), astfel încât să putem să dăm drumul la lucrurile acelea privind transformarea Corpului E în suport COVID? Că de bine, de rău, mai sună el, se mai interesează…
Părerea mea personală e că trebuia să aibă loc astfel de discuţii şi nu campania asta electorală, să zicem așa, prematură, să ne ocupăm de măsuri pentru ca brăilenii să se simtă în siguranță”.