CHIRIAC: PRIMARIILE AU CERUT BANI DE LA CJ, IAR CJ A CERUT BANI DE LA GUVERN, PENTRU CHELTUIELILE LEGATE DE PESTA PORCINA. SPER CA GUVERNUL SE VA IMPLICA

Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac (PSD), declara ca este necesara decontarea sumelor cheltuite de primariile din judet pentru masurile de combatere a pestei porcine africane, dar acest lucru ar trebui sa se faca din bugetul national, nu din cel judetean, fiindca pesta “este o problema nationala, nu una locala”.

Chiriac admite ca una dintre deciziile luate de Comitetul ministerial pentru situatii de urgenta privind combaterea pestei porcine, spune, printre altele, ca “substantele necesare pentru dezinfectatoarele individuale vor fi asigurate de catre autoritatile publice locale, iar fondurile aferente se vor asigura prin bugetul consiliilor judetene, din fondurile cu destinatie speciala pentru pesta porcina africana (PPA)” si da asigurari ca in ceea ce-l priveste, a facut toate demersurile pentru centralizarea informatiilor din judet si inaintarea acestora la Guvern: “Noi am hotarat in Comitetul situatiilor de urgenta la nivel judetean sa facem aceasta centralizare a sumelor pe care primariile le-au alocat si am zis sa strangem aceste sume, sa vedem care este situatie reala a cheltuielilor pe care ei le-au facut – si nu m-am dus doar la localitatile afectate, ci si la celelalte, pentru a preveni in tot judetul – si am ajuns la suma de 34 miliarde lei vechi.

Am scris Guvernului Romaniei si Ministerului Agriculturii ca aceasta suma este necesara pentru judetul Braila pentru aceasta operatiune si asteptam ca suma sa fie alocata prin destinatie speciala pentru PPA, astfel incat pe fiecare unitate administrativ teritoriala sa putem aloca aceste fonduri. Eu zic ca este o regula corecta”.

Cat priveste propunerea consilierului judetean Alexandru Danaila (PNL) ca fondurile amintite sa fie alocate din bugetul judetean, Chiriac a comentat: “Nu este o suma foarte mica si va spun ca n-avem posibilitatea, pentru ca nu putem sa dam bani din bugetul de dezvoltare al judetului pe aceasta situatie, ci Guvernul ar trebui sa se implice si speram ca se va implica intr-o luna – doua, astfel incat sa ne vireze banii, sa putem sa dam banii primariilor pe tot ce au cheltuit pe aceasta substanta – ar fi corect, legal si omenesc pana la urma. Ca sa luam 34 de miliarde lei vechi din bugetul judetean… am putea sa luam din bugetul de functionare. E autonomie locala, discutam, dar eu va spun ca o sa blocam alte lucruri pe functionare, adica trebuie sa taiem de undeva.

Din punctul meu de vedere, cum unitatile administrativ teritoriale cer un ajutor de la CJ, si noi am cerut ajutor catre Guvernul Romaniei, ca pana la urma este o problema nationala, nu o problema locala. Si cum au dat bani pentru despagubiri, pe fiecare suina in parte, la fiecare gospodarie, ar trebui sa dea si primariilor, pentru ca au facut o mica parte de preventie. Daca noi, CJ, alocam banii, o sa se intample exact cum s-a intamplat anul trecut la Protectia Copilului, unde noi ne-am  asumat ca dam banii, iar Guvernul Romaniei a spus <<Daca tot ati avut bani si i-ati dat, nu mai primiti nimic!>>”.