CHIRIAC: PRIORITATEA NOASTRĂ ESTE SĂ AFLĂM CÂT MAI REPEDE REZULTATUL TESTELOR COVID PENTRU CEI CARE SUNT ÎN SPITAL, NU PENTRU CEI CARE PLEACĂ ÎN VACANȚĂ
Consilierul județean Vasile Constantin Varga (PNL) este de părere că ar fi o idee bună ca Spitalul Județean Brăila să ofere celor interesați posibilitatea de a-și face testul pentru depistarea unei posibile infecții cu coronavirus contra cost, cu obținerea rezultatului în cel mult 24 de ore. Varga a explicat că sunt multe persoane care sunt obligate să-și facă acest test înainte de a pleca în concediu în străinătate, iar laboratoarele private dau rezultatul în câteva zile. În acest context, liberalul consideră că Spitalul Județean ar putea încasa niște sume suplimentare dacă ar oferi asemenea servicii.
Varga l-a întrebat pe președintele CJ, Iulian Chiriac (PSD):
“Aveți idee câte teste recoltăm noi pe zi pentru cei suspecți de COVID?
„Am idee câte teste recoltează Spitalul Județean. Depinde, 50, au fost și 40, au fost 70. Când a fost vârful, s-au făcut și 90 de teste/ zi”.
„Aș avea o propunere: dat fiind faptul că este şi perioada concediilor şi aţi văzut că sunt anumite ţări care nu ne primesc fără efectuarea testului COVID, ca să evităm să le mai facem în privat, nu credeţi că ar fi benefic pentru fondurile spitalului să aibă, nu ştiu, poate un anumit program orar care să permită să recoltăm testele contra cost, pentru cei care se grăbesc sau care îşi permit financiar să suporte costurile testului și să acorde răspunsul în cel mult 24 de ore? Vin şi eu cu o propunere aşa, de bun-simţ.
„Propunerea este de bun simț, dar vă spun că tot de bun simț este să ne protejăm mai întâi cadrele medicale și toți pacienții care se prezintă la UPU cu simptomatologie. Deja sunt foarte mulți”, a răspuns preşedintele CJ.
„Sunt de acord cu dvs, dar eu vorbesc despre o altă categorie, a celor care se grăbesc. Aţi văzut că la privat, răspunsul vine undeva la trei zile şi e târziu pentru mulţi dintre noi”.
“Domnule consilier, graba noastră este de a ne ține cât mai sănătoși și de a afla cât mai repede rezultatul pentru cei care sunt în spital, nu pentru cei care pleacă în vacanță!”
„Sunt de acord, dar eu vă întreb dacă nu se poate ca la Spitalul Județean, cu un anumit program, să vină oamenii, să plătească, să li se facă testele și să primească rezultatul în cel mult 24 de ore.”
„Vă dau răspunsul: în momentul de faţă, nu se poate! Dacă situaţia se va mai ameliora şi pacienţii vor fi mai puţini, iar capacitatea de testare în Brăila va fi alta… Adică să spunem că vom testa, nu ştiu, 10 persoane, iar laboratorul face 50 de teste minimum pe zi, atunci putem să luăm o astfel de hotărâre, să spunem că facem 20 de teste şi pentru privat. Luăm în calcul această variantă în momentul în care situaţia va deveni mai uşoară în spital”, a mai spus Chiriac.