CHIRIAC: SUNT MAI MULTE LUCRURI LĂSATE ÎN URMĂ ÎN PRIVINȚA PODULUI PESTE DUNĂRE – DEFRIȘAREA A 1,5 HECTARE DE PĂDURE, RELOCAREA UTILITĂȚILOR, EXPROPRIERILE

Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), declară că dacă se discută despre proiectul podului peste Dunăre, sunt mai multe probleme rămase nerezolvate de mult timp, cărora Guvernul Orban nu le acordă atenție, nu doar cea referitoare la  întarzierile birocratice în ceea ce privește acordarea unor avize necesare pentru începerea lucrărilor la drumurile adiacente podului.

Chiriac i-a însoțit la finele săptămânii trecute pe șantierul podului peste Dunăre pe candidații PSD Brăila la alegerile parlamentare, respectiv senatorul Ion Rotaru (care candidează pentru un nou mandat), deputații Florin Mircea și Nicu Niță (ce candidează și ei pentru un nou mandat) și George Adrian Paladi (candidat la Camera Deputaților).

În acest context, șeful județului a declarat: „Vă aduceți aminte că în toate conferințele de presă de când Guvernul liberal este în funcție am atras atenția că sunt lucruri lăsate în urmă și trebuie să marjăm mai apăsat pentru a le rezolva. Una dintre ele e problema relocării utilităților, dar vă aduc aminte că mai sunt de defrișat 1,5 hectare de pădure aici, în zonă – nici această problemă n-a fost rezolvată, ca să nu mai spun de a doua parte de exproprieri, ca să nu vorbesc de prima parte de exproprieri, pentru că oamenii nici în momentul de față nu și-au primit banii.

Am cerut informații pe această temă de la Guvern, de la CNAIR, dar informațiile vin sau nu vin deloc, pentru că parcă lucrurile astea le țin la secret”.

În ceea ce-l privește, europarlamentarul Mihai Tudose (PSD) a făcut un  comentariu cu privire la recentele declarații ale președintelui PNL Brăila, Cătălin Boboc, care afirma că de la Comisia Europeană s-a cerut un studiu de impact pentru zonele de cuibărit ale unor păsări și că fără acesta CNAIR nu poate emite autorizația de construcție pentru drumurile adiacente podului peste Dunăre: ”Acum vreo 2 luni prim-ministrul a fost aici. Domnule, acum 2 luni nu cuibărea niciun flamingo pe aici, cu toții erau fericiți de teren, n-a spus nimic atunci de cuibărit. Deci ori a mințit atunci – bun, înțeleg că nu e pentru prima dată -, ori habar n-are ce se întâmplă la el în țară”.