CHIRIAC: SUNTEM IN PROCES CU MINISTERUL MEDIULUI SI DACA PIERDEM, CJ PLATESTE 3 MILIOANE DE LEI DIN BANUL PUBLIC
Presedintele Consiliului Judetean Braila, Iulian Chiriac, spune ca in afara de litigiul cu firma galateana SC Galacamor SRL, careia CJ are sa-i plateasca despagubiri de circa 3,6 milioane lei, institutia pe care o conduce mai are si alte procese, care, odata pierdute, ar inseamna alte titluri executorii, pentru alte milioane de lei din banul public. Seful judetului a dat exemplul unui proces cu Ministerul Mediului, care are ca subiect o serie de proiecte de impaduriri realizate la nivelul unor localitati din judetul Braila in anii trecuti, proiecte care nu s-au dus la bun sfarsit, asa cum era prevazut initial. Presedintele CJ a precizat ca daca acest proces va fi pierdut, ca costa CJ alte circa 3 milioane de lei.
SI Chiriac spune ca acesta nu este singurul proces de pe urma caruia CJ s-ar putea alege cu astfel de sentinte costisitoare: “Eu am cerut Directiei Juridice sa-mi dea un desfasurator, unde avem procesele cu titluri executorii si sumele fabuloase, ca sa le facem publice, ca nu vrem sa ascundem absolut nimic; sa-mi spuna numarul de procese pe care le are CJ cu anumite spete, dar ma intereseaza astea mari, unde noi trebuie sa platim sume fabuloase din conturile Consiliului Judetean, bani cu care ar fi trebuit sa facem mult mai multe lucruri in folosul cetatenilor”.
Mai multe detalii pe aceasta tema, aici: