CHIRIAC: PROBLEMA LA SPITALUL JUDETEAN PROVINE DIN CONFLICTUL PE CARE-L ARE CONDUCEREA CU SEFII DE SECTIE SI CU ALTII
Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac, admite ca nu este in regula ca managerul Spitalului Judetean Braila, Mihail Iugulescu, sa ridice din umeri a neputinta, ori de cate ori i se semnaleaza ca medicii sau asistentele nu-si fac datoria, se comporta urat cu pacientii sau chiar refuza sa acorde asistenta medicala, in timpul serviciului. Ultimul episod de acest gen a fost chiar ieri, in plenul CJ, cand dr. Iugulescu a declarat “cu mana pe inima” ca “nu se poate face ordine” in Spitalul Judetean, fiindca sanctiunile decise de comisia de disciplina sunt atacate in instanta.
Seful CJ a spus astazi ca Iugulescu isi va incheia mandatul in luna mai si ca lucrurile se vor schimba radical, fiindca in fruntea Spitalului Judetean va veni un om care poate face ordine: “Toata problema de management a Spitalului Judetean provine din conflictul pe care-l are managementul cu ceilalti membri sau ceilalti sefi de sectie. Tocmai de-asta imi doresc foarte mult ca noul manager sa puna ordine in aceasta ierarhie si sa aiba toti stipulate clar in fisa postului atributii si sa si le duca la indeplinire.
Ceea ce se intampla tine de o nestiinta… n-as vrea sa-i spun neputinta… o nestiinta in actul managerial. Nu contest calitatile medicilor in ceea ce priveste actul medical, ci contest foarte mult partea de asumare a managementului si de cunoastere a managementului sanitar si lipsa de comunicare cu subalternii”.
Intrebat daca aceasta incapacitate de a face ordine in spital tine printre altele, si de faptul ca Mihail Iugulescu a fost ocupat mai mult cu operatul, decat cu manageriatul, Chirac a comentat: “Dupa 14 mai, domnul doctor Iugulescu va avea timp sa opereze nonstop!”.