CHIRIAC: VICEPRIMARUL DANAILA A FOST VINOVAT CA S-A CONSTRUIT ILEGAL IN BRAILA, NU PRIMARUL SIMIONESCU

Presedintele CJ Braila, Iulian Chiriac (PSD), sustine ca viceprimarul municipiului, Alexandru Jantea Crican (PSD), are dreptate sa fie ingrijorat ca pe terenul din spatele Muzeului, in plin centru istoric, un proprietar privat – fie el Marian Danut Soare, un personaj din lumea interlopa locala, cel care a platit deja banii pentru acel lot, fie altcineva – ar putea construi un cladire “cu geamuri si oglinzi”, care sa faca nota discordanta cu ansamblul arhitectonic din zona.

Chiar daca legea prevede ca nu se poate construi nimic fara autorizatie de la Primarie, iar in plus, in situl istoric, legislatia  impune criterii severe pentru autorizarea constructiilor,  Chiriac spune ca nu poti sa stii niciodata ce se intampla si cum obtin unii autorizatii: “Eu va aduc aminte ca tot onor opozitia, cand era la putere – ca ei nu declara niciodata ca au fost la putere – au dat niste autorizatii de constructie in care se construiasca nu stiu ce zgarie-nori pe aici. Eu vorbesc de ce se poate intampla. De unde stim noi, poate respectivul proprietar castiga in instanta dreptul de a construi acolo un astfel de bloc! Nu e mai bine sa ne luam toate masurile de precautie si acest teren sa ramana in patrimoniul Municipalitatii si sa nu mai avem astfel de subiecte?”.

Intrebat daca este atat de influent Marian Danut Soare, incat sa obtina dreptul de a construi in centrul istoric o cladire “cu geamuri si oglinzi”, Chiriac a raspuns: “V-am zis, nu-l cunosc! Nici nu-l stiu, nu l-am vazut in viata mea! Intrebati-l pe domnul Danaila (Alexandru Danaila, presedinte PNL Braila, fost viceprimar al municipiului – n.r.), ca tot spune ca nu-l cunoaste, dar se pare ca-l cunoaste foarte bine.

Este decizia proprietarului, daca el construieste cu autorizatie sau fara autorizatie. Bine, mai sunt si alte cladiri ilegale, alte terase, alte… N-as vrea sa intru in detalii. Dar eu va spun ca onor opozitia cunoaste foarte bine spetele astea, cine a construit fara autorizatie si cu autorizatie”.

Atentionat ca acele terase ilegale, la care face aluzie – in speta, mult mediatizata terasa a lui Closca -, au functionat ani de zile fara sa fie deranjate de nimeni pe vremea in care primar era Aurel Simionescu (PSD), Chiriac a raspuns: “In care domnul Danaila era viceprimar, de la PNL, si se ocupa de acest lucru si s-a opus vehement!”.

Intrebat daca ceea ce vrea sa spuna este ca viceprimarul Danaila avea putere mai mare decat primarul Simionescu, seful judetului ne-a spus: “Nu, avea in atributii astfel de lucruri. Dar domnul viceprimar s-a dus la domnul Simionescu, sa-i relateze ca acele constructii erau ilegale?”.

“Dar domnul Simionescu nu citeste presa, ca presa a scris ani de zile despre terasele alea?”

“Intrebati-l pe domnul Simionescu”, a incheiat discutia Iulian Chiriac.