Chiru: Daca nu merge cu candidat unic, opozitia niveleaza drumul lui Simionescu spre un nou mandat

P1070471

Cu cat vor fi mai multi candidati la Primaria Brailei, cu atat cresc sansele actualului edil-sef, Aurel Simionescu, de a obtine un nou mandat. Este opinia liderului PNTCD Braila Gheorghe Chiru, care se declara convins ca la ora actuala, PSD-ul are sansele cele mai mari de a castiga Primaria, iar candidatul acestui partid va fi tot Aurel Simionescu, indiferent ce zvonuri se lanseaza pe piata, pe aceasta tema. In aceste conditii, liderul taranist sustine ideea ca opozitia locala sa isi uneasca fortele, iar in urma unui sondaj realizat la inceputul anului viitor, sa fie desemnat candidatul pe care sa-l sustina toate partidele de centru si centru-dreapta din Braila: “Eu sunt dispus sa fiu parte la o astfel de intelegere, cu o conditie clara: la momentul februarie-martie anul viitor, sa se faca un sondaj de opinie, iar cel mai bine plasat sa fie candidatul unic al opozitiei, adica a partidelor de centru si centru-dreapta. In conditiile in care un viitor sondaj nu m-ar da drept castigator si ar da alta persoana ca avand cel mai bun scor electoral, indiferent de la ce partid ar fi acea persoana, atunci sunt  de acord sa fac un pas in lateral si personal, dar si ca partid, sa-l sprijin pe cel care are cele mai mari sanse de succes in  alegeri, in fata candidatului PSD.

Nu cred ca este cazul sa candidam doar asa, ca sa ne aflam in treaba, de dragul ca a ne vedea pe un afis. Important este ca intentia noastra sa fie aceea ce a schimba ceva in Braila, de a aduce o alta mentalitate, pentru ca la Braila nu s-au facut niciodata aliante decat pentru anumite interese. De data aceasta, o situatie in care ar exista candidaturi multiple de centru si centru dreapta nu ar face decat pavoazeze si sa niveleze drumul primarului actual catre un nou mandat. Eu stiu ca unii spun ca Aurel Simionescu n-ar candida, dar astea sunt petarde pe care eu nu le accept, pentru ca viitorul candidat al PSD va fi Aurel Simionescu”.