CHIRU: IN ITALIA PREȚURILE ALIMENTELOR, BUNURILOR DE PRIMĂ NECESITATE ȘI MEDICAMENTELOR AU SCĂZUT DUPĂ DECLANȘAREA EPIDEMIEI DE CORONAVIRUS. ÎN ROMÂNIA E INVERS

Președintele PNȚCD Brăila, Gheorghe Chiru, este indignat de creșterea prețurilor la alimente, la bunurile de primă necesitate și la produsele sanitare/medicamente, din ultima perioadă.

Într-o postare făcută pe o rețea de socializare Chiru face comparație cu situația din Italia, în care aceste prețuri au scăzut, comparativ cu perioada de dinainte de izbucnirea epidemiei de coronavirus: „Timp de aproape trei zile tot întreb prieteni, cunoștințe din Italia care este situația prețurilor la bunurile de primă necesitate, cele alimentare, sanitare/medicamente. Concluzia este că în Italia (țară lovită cel mai rău de corona) toate aceste bunuri esențiale enumerate sunt cu prețul în scădere! Absolut tot, în toate regiunile, începând cu Fruli-Veneția Giulia, Lombardia, Piemont, Liguria în nord, până în Toscana, Lazio, Campania și la sud Calabria, Sicilia, prețul alimentelor, prețurile tuturor bunurilor sunt în scădere față de situația ante epidemie! Statul s-a mobilizat și a găsit pârghiile necesare pentru a ține în echilibru acest aspect fff important! În plus, acolo există conștiințe, oameni responsabili!
În România… doar <<vorbe, vorbe, vorbe>>, precum sună celebra replică shakespeariană.
Prețuri imposibile la un kg de cartofi spre exemplu, iar produsele de urgență maximă au devenit deja inaccesibile! Cum supraviețuiește un român modest, în astfel de condiții, când răul abia începe???
Asta înseamnă să dai credit unor nesimțiți 30 de ani… în care au furat totul și au lăsat țara fără resurse, fără rezerve, fără nimic în cămară!
Ies de la oră la oră la iveală nereguli uriașe, speculă și un… <<care pe care>> ce nu anunță nimic bun. Și în continuare sunt unii creduli/naivi care, încă neconștientizând gravitatea situației, aplaudă niște neisprăviți care au spoliat comunitățile locale, au supt efectiv sângele din venele contribuabililor, motiv pentru care totul este la pământ!
Auzindu-i acum cum se împăunează cu câte o alocare, întârziată, din bani publici, pentru care nu au nici un aport, aproape că îți vine să înnebunești, gândind cât timp util s-a pierdut, cât de mare e dezastrul și ce incompetenți ne reprezintă!”.