Chiru: Intram iar in gura lumii – si urat de tot!
Consilierul judetean PNTCD Gheorghe Chiru a protestat astazi din nou, in plenul CJ Braila, fata de modul jenant in care se rezolva problemele, prin atribuirea periodica a atributiilor de presedinte catre vicele Ovidiu Nechita (PNL), pe perioada foarte scurte de timp. Chiru a declarat ca propunerea luata in discutie astazi in plenul CJ, de a i se delega lui Nechita competente de presedinte doar pentru o zi, este chiar “aiurea” si i-a indemnat pe alesii locali sa se gandeasca ce imagine dau acestui for legislativ, in ochii cetatenilor: “A nu stiu cata oara venim cu o prelungire. Problema este clara: mie mi se pare aiurea ca s-a intamplat asta si acum 2 saptamani, si acum 3 saptamani, si acum o luna; am fost de acord si sunt de acord ca o majoritate da tonul, dar nici sa trecem in latura cealalta, in care majoritatea vine cu o propunere de prelungire a atributiilor o zi! E o situatie tare jenanta! Haideti sa privim lucrurile ca oameni de pe strada, care nu au nicio legatura cu acest CJ. Noi cum suntem perceputi, daca ii dam omului ala atributii pentru zi? Ce rost are sa venim cu o chestie cu care intram iar in gura lumii – si urat de tot? Noi cat Dumnezeu continuam asa?”.
In ciuda comentariilor lui Chiru, majoritatea PSD-UNPR-PC a aprobat hotararea prin care Ovidiu Nechita a primit drept de semnatura ca presedinte doar pentru o zi si numai pentru rectificarea bugetara.