Chiru: Schimbarea managerului Spitalului Judetean este intarziata de lupta pentru putere din PSD Braila
Liderul PNTCD Braila, Gheorghe Chiru, considera ca presedintele Consiliului Judetean, Viorel Mortu, intarzie sa-l schimbe din functie pe managerul Spitalului Judetean pentru ca se da o lupta intre cele doua aripi din PSD-ul local, privind persoana care va fi pusa in fruntea spitalului. Chiru a spus ca aripile amintite sunt conduse de presedintele PSD Braila, Mihai Tudose, respectiv de primvicepresedintele PSD, Aurel Simionescu: “Cred ca vor un PSD-ist care sa se duca acolo, la conducerea Spitalului Judetean. E normal ca Mortu cu noua echipa, grupul Simionescu din PSD, vor sa acapareze puterea, dar o fac mai pe sest. Ceilalti, Tudose, cu toata gasca, incearca sa-si impuna oamenii peste tot. Exista un conflict mocnit in PSD Braila si nu s-au hotarat pe cine sa puna in fruntea Spitalului Judetean, pentru ca sunt alea doua grupuri care vor sa-si impuna oamenii peste tot”.
Intrebat cine face parte din grupul lui Viorel Mortu si Aurel Simionescu, Chiru a declarat ca alaturi de acestia sunt “vechii soldati, oamenii lui Tataia Lungu”, in timp ce senatorul Ion Rotaru este “langa Tudose. Si pe de o parte, ii dau dreptate lui Tudose, ca vrea sa impuna noua generatie, el venind in spate cu oameni care sunt mai tineri in partid. Pana la urma e si firesc sa se mai intample unele schimbari”.