Chiru: Stancu i-a pasat fotbalul lui Carligea, care este tot din Famiglia

P1080358

Consilierul judetean Gheorghe Chiru (PNTCD) spune ca intelege rezervele presedintelui CJ Braila, Viorel Mortu (PSD), de a aproba finantarea CF Braila din bani publici. Chiru spune ca dincolo de declaratiile pe care le fac unii sau altii, cerand autoritatilor sa aloce bani fotbalului local, realitatea este ca legea este confuza din acest punct de vedere si in plus, in ultimii 10 ani, echipa a avut rezultate proaste. Cand se pune problema asocierii Consiliului Judetean cu CF Braila, punctul cel mai sensibil, insa, in opinia taranistului, este reprezentat de persoana care a preluat “fraiele” fotbalului de la Gheorghe Bunea Stancu, adica omul de afaceri Florin Carligea. Despre acesta, Chiru spune ca face parte din aceeasi Famiglia cu Stancu, cel care se afla acum dupa gratii si este acuzat de fapte de coruptie si in dosarul “Sportul”: “Vad initiative, vad oameni care vorbesc despre sprijinirea fotbalului si nu ca sunt in afara problemei, dar o fac doar dintr-un entuziasm al tribunei, nu dintr-unul bazat pe niste lucruri concrete. Finantarea inseamna bani. Banii publici sunt asa cum sunt, putini, iar lucrurile nu pot merge intr-o directie pe care o vrea tribuna. L-am vazut pe Viorel Mortu ezitant vizavi de finantarea fotbalului. Ii dau dreptate, pentru ca predecesorul lui s-a fript – bine, a fost alta situatie – dar acum, avand in vedere ca banii sunt foarte putini si legislatia este destul de intortocheata, lucrurile nu sunt clare acolo. Dar pe mine nu asta ma deranjeaza. Legea e lege. Eu, ca om caruia ii place sportul, spun ca la Braila, cu performantele pe care le-am avut echipa in ultimii 10 ani, nu pot sa bag bani intr-o gaura neagra. Administratorul din spatele afacerii <<Dacia Unirea>> e unul asupra caruia sunt multe, multe semne de intrebare”.

Intrebat daca se refera la omul de afaceri Florin Carligea, Chiru a confirmat acest lucru si a continuat: “Eu i-am spus lui Stancu odata sa lase fraiele de la fotbal din mana, ca lucrurile sa se autoregleze, dar ce a facut, ca sa paseze motanul? I l-a pasat lui Carligea, tot unul din Famiglia braileana.  Din Famiglia!”.