De ani de zile Brăila este un șantier.

Asta ar fi o treabă bună, dacă cei care se ocupă de lucrările de pe șantier ar face și ei o treabă bună; din nefericire, mare parte dintre aceștia fac doar treaba mare.

O parte mai mică dintre ei fac doar treaba mică și apoi pleacă de pe șantier și i-ai de unde nu-s! Iar când se întâmplă asta, primarul Brăilei, Marian Dragomir, ne aburește pentru o perioadă că lucrările sunt în grafic, deși se vede că nu mai lucrează nimeni de luni de zile și că numai printr-o minune dumnezeiască ar fi posibil să se termine o lucrare de asemenea amploare în câteva săptămâni, în condițiile în care Dumnezeu a făcut lumea în 6 zile. Când termenul limită se apropie atât de mult, încât nu se mai poate baza nici pe o minune dumnezeiască, edilul admite că lucrarea nu se va termina la timp și ne spune că oricum trebuie să aștepte până expiră termenul limită, ca să facă ceva, fiindcă așa îi cere legea.

Nu știu de ce, Marian Dragomir are o incapacitate de ordin psihologic în a admite că anumite lucrări (muuuulte) realizate în timpul administrației lui nu se termină la timp, ci au mici întâzieri. Mici: luni de zile, cel mult ani.

Cum spuneam, sunt ani de zile de când Brăila este, metaforic, un mare șantier în care dacă nu ești atent, riști să dai în diverse gropi sau dacă gropile s-au astupat, riști să-ți scrântești picioarele sau să-ți spargi parbrizul din cauza pietrelor care rămân împrăștiate pe carosabil, deasupra fostelor gropi. E ca și cum dirigintele de șantier metaforic ar avea grave probleme de orientare în spațiu și în timp și un tip de întârziere mentală, care face ca inspecțiile lui în teren să fie un gen de inspecții într-o lume vizibilă doar pentru acesta, în care curge numai lapte și miere și toți cei pe care îi inspectează merită o premiere.

Nu vreau să vorbesc cu păcat, dar cei care parcurg zilnic drumul zbuciumat de pe strada Școlilor se întreabă dacă nu vede nimeni din Primărie ce au lăsat în urmă profesioniștii care de luni de zile sapă, până dau de apă, ca să instaleze niscaiva conducte în zonă. Una e haosul rutier pe care-l produce lucrarea cu princina – pe care suntem dispuși să-l acceptăm ca atare, dacă vrem să se monteze acele conducte. Cu totul altceva este ceea ce lasă în urmă muncitorii pe una dintre arterele circulate din oraș.

„Să arunce cel dintâi cu piatra cel fără de păcat” , a spus Isus.

Eu, una, nu mă înghesui să ridic piatra, dar n-ar putea profesioniștii lu’ pește să ridice pietrele pe care le-au lăsat pe carosabil, pe post de umplutură, după ce au astupat groapa de la interesecția străzii Școlilor cu Calea Dorobanților?

Nu mai zic de pietrele care acoperă alte gropi lăsate de ei în urmă, pe alte tronsoane ale străzii Școlilor, că deja simt că exagerez. Și nici nu am pretenții absurde să se reasfalteze anul acesta porțiunile de carosabil care au fost săpate.

Nu vede nimeni de la Primărie ce au lăsat profesioniștii în urmă în acea zonă?

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.