Circa 6,9 milioane lei investite în consolidarea și reabilitarea Liceului Teoretic ”Panait Cerna”. Directorul Picuș: „Acum putem să ne desfășurăm activitatea în siguranță, atractiv, ca o școală europeană”

6.891.000 lei investite în consolidarea și reabilitarea Liceului Teoretic ”Panait Cerna” din municipiul Brăila, din care 5.990.000 lei au prezentat finanțarea prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) 2, iar restul sunt bani de la bugetul local.

Lucrările s-au finalizat, iar rezultatul este unul care mulțumește atât conducerea școlii, cât și Primăria.

Primarul municipiului, Marian Dragomir, a declarat în cadrul unei conferințe de presă: ”Absolut orice lucru se face cu oameni. Iar atunci când există oameni pasionați și interesați, cu siguranță lucrurile merg foarte bine. Noi astăzi (vineri, 28 octombrie – n.r.) suntem la finalul acestui proiect pentru că la un moment dat, unul dintre cei care a susținut enorm acest proiect este domnul Mihai Tudose (europarlamentar brăilean, absolvent al Liceului „Cerna” – n.r.), care era în Guvern în acea perioadă și astfel am reușit ca printre fondurile atrase de Primărie prin PNDL să direcționăm bani și pentru învățământ. Și vreau să-i mulțumesc pentru că astăzi suntem într-un liceu modernizat, care va primi elevi în perioada următoare în tot confortul.

Avem două corpuri de clădire care au fost reabilitate la acest liceu. Este vorba despre Corpul A, care are parter și două etaje, format din 17 săli de clasă, bibliotecă, 10 laboratoare, cu suprafața construită de 1.070 mp, iar suprafața desfășurată de 3.200 mp.

Corpul B este format din subsol, parter și două etaje, 11 săli de clasă, 6 cabinete, cu suprafață construită de 560 mp și cea desfășurată de 1.686 mp.

Principalele lucrări care au fost realizate la liceu sunt creșterea performanței termice a clădirilor prin anveloparea exterioară, schimbarea tâmplăriei, reducerea consumului energetic, iar apoi au fost lucrări efectuate de refacere a finasajelor în zonele degradate, izolarea termică a pereților exteriori, schimbarea și modernizarea acoperișului în totalitate la cele două corpuri, înlocuirea ferestrelor, ușilor interioare și exterioare, termoizolarea planșeului de la etaj, lucrări de reparații la elemente de construcție care prezentau pericol de desprindere și refacerea finisajelor interioare. Și este vorba de glet, tot ce înseamă parchet, toalete, scări, holurile de la scări și toate corpurile de iluminat pe led, cu sensori pentru incendiu”.

La rândul său, directorul liceului, Veronica Picuș, a declarat: ”E un moment frumos, un moment mult așteptat atât de elevi, cât și de cadrele didactice. Prin această reabilitare și modernizare a liceului s-a creat un mediu educațional sigur și atractiv pentru elevii noștri și cadrele didactice, astfel încât putem să ne desfășurăm activitatea în siguranță, atractiv, ca o școală europeană”.

Picuș a mai precizat că își dorește să obțină noi finanțări pentru modernizarea terenului de sport, asfaltarea aleilor, modernizarea spațiului verde, schimbarea mobilierului și dotarea cabinetelor de informatică.