CLM BRAILA A APROBAT ASOCIEREA CU CJ, PENTRU REABILITAREA SI MODERNIZAREA STADIONULUI MUNICIPAL

Consiliul Local Municipal Braila a aprobat astazi asocierea cu Consiliul Judetean, vizand “reabilitarea si modernizarea Stadionului Municipal, in vederea promovarii unor interese comune”.

Stadionul Municipal, care apartine Municipalitatii, cuprinde constructii in suprafata de circa 21.000 mp si un teren in suprafata de peste 50.000 mp. Stadionul a fost realizat in anul 1975, avand la acel moment o capacitate de circa 30.000 de locuri si se afla in prezent intr-o stare avansata de degradare. Acesta necesita lucrari de consolidare a peluzelor, refacere a hidroizolatiei la constructia anexa si igienizare a spatiilor, asigurare a intretinerii periodice a gazonului, toaletare a vegetatiei crescute pe taluzul peluzelor si a tribunei II, curatare a aleii asfaltate din jurul stadionului, inlocuirea scaunelor de la tribuna II si salubrizare a intregului obiectiv.

Dupa cum s-a precizat in documentatia aferenta, “asocierea intre Judetul Braila si Municipiul Braila are in vedere atat realizarea obiectivului prin eforturi bugetare proprii, cat si accesarea unor programe de finantare cu sursa nationala sau externa”.

Precizam ca primarul Marian Dragomir spera ca acest proiect sa  se realizeze prin Compania Nationala de Investitii (CNI).