CLM BRĂILA A DECIS: O FIRMĂ DE CONSULTANȚĂ INDEPENDENTĂ VA FACE UN STUDIU DE OPORTUNITATE, PENTRU A STABILI SOLUȚIILE OPTIME DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI DE ADMINISTRARE A PIEȚELOR ȘI TÂRGURILOR
CLM Brăila și-a dat acordul pentru elaborarea unui studiu de oportunitate menit să stabilească soluțiile optime de delegare a gestiunii serviciului de administrare a piețelor și târgurilor din municipiu, studiul urmând să fie realizat de o firmă de consultanță independentă.
Decizia a fost luată în contextul în care în anul 2010, printr-o Hotărâre a Consiliului Local Municipal (HCLM 319 din 27.09. 2010) s-a decis delegarea de gestiune a serviciului public de administrare și gestionare a piețelor agroalimentare, târgurilor și oboarelor Municipiului către societatea SC Administrația Piețelor și Târgurilor (APT) SA Brăila. Termenul contractului de delegare de gestiune este de 10 ani, începând din data semnării acestuia (respectiv din 28.10.2010), cu drept de prelungire, la solicitarea concesionarului, exprimată cu cel puțin 6 luni înaintea expirării perioadei contractuale. APT SA și-a exprimat deja dorința de prelungire a raporturilor contractuale, „devenind, astfel, un investitor privat interesat în prestarea serviciului de administrare a piețelor din Municipiul Brăila”, după cum se arată în documentele prezentate consilierilor.
În acest context, „pentru stabilirea soluțiilor optime de gestiune a serviciului, apreciem că se impune elaborarea unui studiu de oportunitate pentru fundamentarea și stabilirea celor mai optime soluții privind organizarea și gestionarea serviciului, studiu care să permită autorității administrației publice locale a Municipiului Brăila adoptarea celei mai bune forme de gestiune pentru funcționarea și exploatarea în condiții de siguranță, rentabilitate și eficiență economică a serviciului”, se mai arată în documentele amintite.
La discuția pe marginea acestui proiect de hotărîre, consilierul municipal Adrian Tabarac (PNL) a dorit să știe „în baza căror criterii va fi desemnată firma care va face acest studiu de oportunitate? Va fi găsită cu un simplu click pe internet? Cum va fi selectată această firmă? Cei de la APT își asumă cheltuiala pentru elaborarea studiului, dar cum va fi selectată firma?”.
Primarul Marian Dragomir (PSD) a răspuns: „Vor fi aplicate prevederile legii privind achiziția prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice. Este obligatorie prin lege această procedură, nu poate fi contractată o societate prin alte metode”.
„Sunt foarte curios ce oportunitate va fi pentru această societate (APT SA – n.r) care, din păcate, administrând un întreg patrimoniu de stat, are un profit de câteva mii de lei și de aceea vreau să știu că firma selectată va face cât se poate de obiectiv acest studiu de oportunitate”, a mai spus Tabarac.