CLM VA DISCUTA MÂINE MĂSURILE PRIVIND ASIGURAREA HRANEI PENTRU PERSOANELE VULNERABILE CARE SE AFLĂ ÎN IZOLARE LA DOMICILIU

Consiliul Local Municipal Brăila va discuta mâine un proiect de hotărâre cu privire la aprobarea unor măsuri pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care se află în izolare la domiciliu, în vederea limitării transmiterii coronavirusului. Proiectul se referă la desemnarea Direcției de Asistență Socială Brăila ca instituție responsabilă cu stabilirea măsurilor de sprijinire a persoanelor vulnerabile care se află în izolare la domiciliu, în contextul pandemiei de coronavirus.

Potrivit documentului amintit, persoanele aflate în izolare la domiciliu beneficiază de măsurile de sprijin cu privire la asiguraraea hranei, dacă se găsesc în următoarele situații:

*nivel economic sub pragul sărăciei: persoane cu un venit lunar de până la 750 lei, venit care nu asigură un minim de consum de produse alimentare și non-alimentare (cum ar fi îmbrăcăminte, încălțăminte, servicii publice de bază, etc);

*șomeri indemnizabili/ neindemnizabili;

*nivel de educție scăzut;

*dizabilitate;

*boli aflate în faze terminale, care necesită tratamente palitive;

*graviditate;

*vârsta a treia;

*vârsta sub 18 ani;

*fac parte din familii monoparentale;

*risc de excluziune socială;

*alte categorii identificate ca vulnerabile din punct de vedere medical sau social la nivelul comunității.

Potrivit proiectului amintit, Direcția de Asistență Socială Brăila se va ocupa de achiziția produselor alimentare și a apei necesare pentru persoanele amintite, precum și de distribuirea produselor alimentare respective.

Consilierii urmează să aprobe și coșul minim de consum de care beneficiază persoanele vulnerabile aflate în izolare la domiciliu pentru o perioadă maximă de 14 zile, în limita sumei de 420 lei/ persoană. Persoanele vulnerabile aflate in izolare la domiciliu care solicita sprijinul cu privire la asigurarea alimentației pentru o perioada mai mică de 14 zile (1-13 zile) vor beneficia de produse alimentare și apă, stabilite în funcție de nevoile persoanei, în limita sumei de 30 de lei/zi/persoană.