COD PORTOCALIU DE NINSORI, VISCOL SI GER LA BRAILA, DIN ACEASTA SEARA

Meteorologii au emis un nou Cod portocaliu de ninsori, viscol si polei pentru sud-estul tarii, care vizeaza sapte judete, intre care si Braila. Codul portocaliu va intra in vigoare in aceasta seara, de la ora 22:00, si este valabil pana maine, la ora 8:00.

Mai exact,  pe parcursul noptii de marti spre miercuri, in judetele Constanta si Tulcea vor fi intervale cu rafale de vant de 70-80 km/h, ninsori puternic viscolite, dar si precipitatii mixte, ce vor depune polei.

De asemenea, in noaptea de marti spre miercuri (10/11 ianuarie) si in prima parte a zilei de miercuri, in judetele Calarasi, Ialomita, Braila, Buzau si Vrancea, temporar viscolul va fi puternic, viteza vantului va atinge 70-80 km/h, troienind zapada si reducand vizibilitatea sub 50 m. Pentru aceasta zona, codul portocaliu intra in vigoare marti de la ora 23:00 si este valabil pana miercuri la ora 15:00.

Incepand de marti, ora 21:00 si pana miercuri, ora 21:00, aria ninsorilor se va extinde dinspre extremitatea sud-estica si va cuprinde treptat jumatatea de est a tarii, care este vizata de un cod galben. In cea mai mare parte a Munteniei si a Moldovei, in zona Carpatilor de Curbura si temporar in Dobrogea vor fi ninsori moderate cantitativ, iar vantul va avea intensificari cu viteze de 50-60 km/h, viscolind si spulberand zapada.