Concluziile anchetei interne desfășurate la Spitalul Județean Brăila în cazul Grozavu, soldat cu moartea unui pacient: Pacienții internați trebuie să-și asume obligația să nu mai iasă din secție/ spital și se vor instala camere video în interior și în exterior

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila s-a finalizat ancheta internă în cazul Grozavu, pacientul care a ieșit în timpul nopții din spital îmbrăcat în pijama și desculț, fără să-l fi văzut și să-l fi oprit nimeni și care a fost găsit mai târziu decedat lângă un gard. Ancheta a fost făcută la nivelul Consiliului Etic, iar „măsurile sunt acelea de a introduce în consimțământul informat al pacientului obligativitatea ca pacientul să nu mai părăsească  secția fără să fie însoțit de un cadru medical, să respecte regulamentul de salon”. Este ceea ce a declarat noul manager interimar al spitalului, Didi Crintea, în cadrul unei conferințe de presă desfășurate ieri la spital.

Întrebată care au fost concluziile cu privire la persoanele responsabile pentru incidentul tragic întâmplat la spital, Crintea a spus că de găsirea responsabililor se ocupă organele competente, care desfășoară propria anchetă – Poliția, Direcția de Sănătate Publică și Colegiul Medicilor.

La observația ziariștilor că până la urmă pare că tot pacientul decedat este găsit vinovat pentru moartea lui, directorul medical al spitalului, dr.  Dragoș Voicu, a intervenit: „S-au găsit niște nereguli, nu este neapărat de vină decedatul. S-au făcut niște recomandări. În cazul decesului nefericit al acestui pacient, problema nu e că a murit – pentru asta există Colegiul Medicilor, există analiza malpraxisului -, problema e că decesul s-a petrecut în afara spitalului. La Colegiul Medicilor, întâmplător, la Comisia de Jurisdicție și Etică de la Colegiu eu sunt președinte și am dosarul în administrare. Dar durează”.

Didi Crintea a mai afirmat că după tragicul incident spitalul și-a identificat unul dintre punctele slabe, respectiv monitorizarea circuitului pacienților în interiorul spitalului și „deja s-au luat măsuri în acest sens, și anume finalizarea caietului de sarcini pentru încheierea unui nou contract de pază externalizat și se montează în prezent camere perimetrale, pentru monitorizare 24 de ore din 24, în toate curțile spitalului, pe holurile secțiilor și a compartimentelor medicale, inclusiv pe a doua cale de evacuare la incendiu.

În același timp, ne propunem o monitorizare mai atentă a pacienților din partea personalului medical și ne dorim ca și pacienții să înțeleagă că în momentul internării în spital își asumă regulile spitalului, inclusiv interdicția de a părăsi spitalul/ secția pe toată durata spitalizării. Pacientul are voie să se deplaseze în spital doar însoțit de un cadru medical, în scopul realizării investigațiilor sau tratamentului recomandate de către medic”.

Întrebată dacă de acum înainte mai există riscul să se mai întâmple ce s-a întâmplat în cazul Grozavu, managerul  Crintea a răspuns: „Risc există întotdeauna, dar spitalul a luat măsurile necesare pentru a diminua acest risc”.