Conducerea Spitalului Județean Brăila își face calculele ca să verifice dacă are cu ce plăti facturile la utilități la iarnă
Conducerea Spitalului Județean Brăila va face o analiză cu privire la costurile estimate pentru ceea ce înseamnă utilitățile în iarna acestui an și în funcție de rezultate, se va stabili dacă este necesar să se solicite sume suplimentare Ministerului de Finanțe.
Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac, a declarat că analiza amintită se va realiza chiar în această săptămână, astfel încât la nevoie, să poată fi făcute din timp demersurile legale pentru a primi bani la rectificarea bugetară: „Vedem dacă avem noi bani în buget sau dacă nu, vom face scrisoare către Ministerul de Finanțe pentru la rectificare, astfel încât să fie dați bani dedicați pentru spitale – și nu mă refer doar la Spitalul Județean de Urgență, mă refer și la Spitalul de Pneumoftiziologie – pentru ce înseamnă plată pentru energie electrică, gaze și de ce nu, și partea de medicamente, pentru că prețul la medicamente a sărit de 3 ori. Și partea de materiale sanitare o suportă CJ.
Spitalul va funcționa în continuare și vom face toate eforturile să îmbunătățim în primul rând partea de servicii medicale, dar nu mai dorim să fim cum am fost odată în trecut, ca spitalul să aibă datorii sau să ajungem în situația în care nu avem medicamente”.