Consilierul Alexandru susține că primarul Dragomir „dezinformează” când afirmă că Chiscaniul a refuzat din motive financiare să colaboreze pentru asigurarea unor autobuze pe ruta Brăila – Lacu Sărat
Consilierul municipal Ionel Alexandru (SOS România) susțșine că primarul Marian Dragomir (PSD) a dezinformat aleșii locali astăzi, în ședința CLM Brăila, când a spus că în mandatul trecut, conducerea comunei Chiscani, din motive financiare, nu a fost de acord să facă o asociere cu Municipalitatea, pentru a asigura împreună transportul public de călători cu autobuzele dinspre localitățile lor, către stațiunea Lacu Sărat și retur.
Alexandru a întrebat în ședință dacă nu este posibil ca în sezonul estival, Primăria Brăila să asigure un mijloc de transport rutier până în stațiune, dat fiind că nu toți cetățenii din municipiu care doresc să ajungă acolo au mașină.
Primarul i-a răspuns că Stațiunea Lacu Sărat aparține comunei Chiscani, iar legislația în vigoare îi interzice Municipalității să se ocupe de transportul în comun pe raza altor localități.
Când consilierul SOS a propus asocierea Municipalității cu comuna Chiscani și poate chiar și cu Cazasu, în acest scop, Dragomir a declarat că a încercat să facă acest lucru în mandatul anterior, dar a fost refuzat, din motive financiare.
După ședință, Ionel Alexandru a obținut o copie după un document oficial al Primăriei Chiscani, în care se precizează că în 2024 excedentul bugetar al comunei amintite a fost de peste 12 milioane lei.
„Anul trecut Primăria Chiscani a avut un excedent destul de mare, de 12 milioane lei. Cum adică nu aveau bani ca să contribuie la asigurarea câtorva autobuze care să transporte călători pe ruta Brăila – Lacu Sărat și retur? Cât poate să coste așa ceva?
Primarul Marian Dragomir dezinformează. Dacă el spune că Primăria Chiscani este săracă, înseamnă că ori nu a colaborat cu Primăria Chiscani, ori nu știe care este situația financiară a propriei localități, fiindcă are casă acolo. Dovada este în acest document.
Eu știu că întotdeauna Chiscani au avut fonduri, fiindcă a avut pe raza localității niște firme, a încasat taxe și impozite serioase”, a comentat Alexandru pentru MD Press.