Consilierul Dănuț Lungu (PNL): Brăila are nevoie de un parc științific, tehnologic și de business pentru creșterea economică dinamică și durabilă

O strategie de dezvoltare a județului Brăila făcută de experți și începerea demersurilor pentru înființarea unui parc industrial – sunt solicitările consilierului liberal Dănuț Lungu, care a cerut ieri, în cadrul ședinței CJ, alocarea unor sume în bugetul județului pe anul în curs, special cu aceste destinații.

Nu este prima oară când Lungu cere în CJ să se înființeze un parc industrial, motivat de faptul că acesta ar impulsiona dezvoltarea economică a județului și creșterea nivelului de trai al brăilenilor: „Aș începe cu strategia de dezvoltare a județului 2021- 2027. Văd că în acest buget scrie «Secțiune de dezvoltare», dar nu prea e secțiune de dezvoltare și aș dori să adaug un amendament: alocarea unei sume de minimum 200.000 lei pentru realizarea unei expertize ample, făcute de o comunitate de experți recunoscuți la nivel național și european, care au specialiști pe diferite domenii de activitate și care au viziuni despre modelarea viitorului unei zone și care pot crea o strategie de dezvoltare în jurul factorilor economici, turistici, culturali, sociali, locali care pot duce la dezvoltarea județului și îmbunătățirea calității vieții cetățenilor.

Știți că acest lucru l-am cerut de vreo 2-3 ani de zile. Consider că avem nevoie de specialiști care să facă această expertiză.

Și aș mai avea încă ceva: în campania electorală toți ne-am lăudat cu acel parc industrial pe care nu l-am văzut prins nici măcar de formă în acest buget. Consider că Brăila are nevoie de un parc științific, tehnologic și de business pentru creșterea economică dinamică și durabilă.

Crearea unui parc industrial ajută la dezvoltarea și diversificarea activităților economice, la stimularea investițiilor și investitorilor în sectorul privat, la crearea de noi locuri de muncă, la îmbunătățirea nivelului de trai, dar și la o mai bună colectare a impozitelor și taxelor locale.

Dacă ne uităm un pic către zonele mai dezvoltate economic, peste tot au un parc industrial”.

Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), a comentat: „Domnule consilier, vă aduc la cunoștință încă o dată că această strategie a județului Brăila este un proiect pe fonduri europene, a fost câștigată licitația de o firmă conform legii, sunt experți foarte mulți la această firmă, dacă avem ceva de adăugat sau de vorbit cu experții o putem face în cadrul proiectului”.

Ambele amendamente au căzut la vot.