Consilierul Dobrota cere bani de la CJ Braila, pentru scoala din Ulmu
Consilierul judetean Marius Dobrota (PSD) a cerut conducerii CJ Braila sa gaseasca o formula de asociere cu Primaria Ulmu, pentru a o ajuta sa incheie lucrarile la scoala din comuna. Dobrota a precizat ca mai este nevoie de circa 200.000 lei pentru finalizarea proiectului, iar primaria Ulmu este gata sa suporte o parte din aceasta suma: ”Pe data de 2 decembrie 2014, domnul primar al comunei Ulmu a facut o solicitare catre Consiliul Judetean, prin care cerea sa ii alocam 400.000 lei, pentru a termina scoala. Printr-o formula pe care am gasit-o la vremea aceea, am repartizat 197.000 lei. In legatura cu diferenta de 203.000 lei, am discutat cu domnul primar si conform legii bugetului pe anul acesta, dansul doreste sa incheiem un contract de asociere, sa contribuie si dansul cu 100.000 lei si sa mai alocam si noi, de la Consiliul Judetean, niste bani, ca sa terminam scoala de la Ulmu. Este o propunere pentru a sprijini invatamantul brailean, zic eu, fireasca, pentru a termina ceea ce am inceput”.
Presedintele CJ Braila, Viorel Mortu, s-a aratat de acord cu sprijinirea Primariei Ulmu cu bani de la bugetul judetean, pentru a finaliza lucrarile la scoala.