Consilierul Drogeanu acuză traficul de coșmar de pe strada Comuna din Paris după începerea lucrărilor de reabilitare a acesteia

Trafic de coșmar pe strada Comuna din Paris din municipiul Brăila, după începerea lucrărilor de reabilitare a acesteia, pe segmentul cuprins între strada Deva și Șoseaua Râmnicu Sărat – este nemulțumirea consilierului municipal Alexandru Drogeanu (PNL), care a avut parte astăzi de o experiență neplăcută în zonă.

Drogeanu afirmă că cei care locuiesc în cartierul amintit și soferii care au trecut astăzi prin zonă au fost luați prin surprindere de începerea lucrărilor și de faptul că s-a circulat foarte greu. Mai mult, liberalul afirmă că dacă pentru unii brăileni este mai ușor ca de acum înainte să folosească rute ocolitoare pentru a ajunge unde au treabă, pentru cei din zonă va fi o mare problemă să circule cu mașina, fiindcă și Șoseaua Baldovinești este blocată din cauza lucrărilor: „Pe zi ce trece cetățenii din municipiul Brăila care locuiesc în cartierul Chercea, dar și cei ce doresc să ajungă la Dedeman, Centrul de Recuperare «Veneția» ori diverse centre comerciale din zonă, sunt tot mai nemulțumiți.

Singurul drum de acces în și dinspre cartierul Chercea este strada Comuna din Paris, stradă care începând de astăzi, spre surprinderea celor care trec prin zonă, este decopertată, începând cu segmentul de drum strada Deva – Șos Rm Sărat.

Având în vedere că lucrările de reabilitare la Șoseaua Baldovinești – podul Apollo vor fi finalizate la începutul anului viitor, locuitorii din cartierul Chercea, zona Catanga, se gândesc cu groază în ce condiții de trafic vor fi obligați să circule, luând în calcul o rută ocolitoare”.

Articole asemănătoare

Lasă un răspuns