Consilierul județean Dănuț Lungu (PNL): „Nu ne mai puneți pumnul în gură!”; Președintele Chiriac (PSD): „Dacă vă puneam pumnul în gură nu mai puteați să vorbiți!”
Consilierul județean Dănuț Lungu (PNL) acuză faptul că președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac (PSD), „le pune pumnul în gură” liberalilor, atunci când aceștia doresc să-și exprime poziția cu privire la diverse aspecte de interes pentru comunitate.
La finalul ședinței extraordinare de astăzi, Lungu i-a cerut președintelui Chiriac să-i permită să vorbească, dat fiind că potrivit legii, ședințele extraordinare nu au punctul „Diverse”, la care aleșii pot să-și exprime diverse puncte de vedere sau să pună întrebări pe alte teme decât cele care au fost pe ordinea de azi.
După ce șeful județului i-a dat cuvântul, liberalul i-a cerut acestuia să nu mai convoace atât de des ședințe extraordinare, ci să încerce să introducă proiectele de hotărâre importante pe ordinea de zi a ședințelor ordinare. În plus, el a solicitat să nu se mai recurgă la desfășurarea online a unor ședințe de Consiliu Județean, dat fiind că apar probleme tehnice, iar din cauza acestora, uneori, consilierii nu reușesc să intervină și să-și exprime poziția la diverse proiecte de hotărâre.
Chiriac a explicat că pentru aprobarea bugetului a fost convocată astăzi ședința extraordinară pentru că legea prevede o perioadă limită în care bugetul trebuie aprobat la nivelul consiliilor județene. El a mai spus că proiectul de buget a fost postat timp de 15 zile pe site-ul CJ, deci cei interesați au putut să-l consulte și să facă amendamente.
La comentariul liberalului că oricum toate amendamentele PNL sunt respinse prin votul majorității, Chiriac a răspuns: „Asta e legea democrației!”.
Lungu a mai reproșat faptul că în documenția prezentată consilierilor la proiectul de hotărâre privind contribuția CJ la desfășurarea activității sportive a HC Dunărea nu s-a precizat clar care dintre cheltuielile clubului se fac din banii publici alocați de CJ și care dintre cheltuieli se fac din alte fonduri.
Șeful CJ a replicat că nu contează că nu știu consilierii ce cheltuieli sunt plătite din bani publici și care nu, fiindcă știu angajații CJ care se ocupă de aceste lucruri. În plus, Chiriac a spus că liberalii puteau întreba la comisiile de specialitate dacă erau interesați de acest subiect, nu să vină în ședința de plen și „să se dea neștiutori”.
Dănuț Lungu a mai afirmat că bugetul pe anul 2024 nu arată că se dorește dezvoltarea Brăilei: „Nu ați alocat nici măcar un leu pentru investiții în infrastructura de afaceri. Nici anul ăsta nu v-ați gîndit la un parc industrial și de business pentru Brăila, chiar dacă acum patru ani, în campanie, dvs ați promis că Brăila va avea un parc industrial.”
„Da, dar nu din bani publici!”
„M-ar fi interesat să fi găsit la mapă care a fost proiecția bugetară pe anul 2023.”
„Domnule consilier, a fost în transparență! Bun, declar ședința închisă!”
„60% din buget sunt investiții. Eu nu prea le-am văzut acolo!”
„Vă urăm o zi frumoasă!”
„Vedeți, asta înseamnă ședință extraordinară, să ne puneți pumnul în gură!”
„De-asta vorbiți așa mult?”
„Eu v-am spus adevărul.”
„Eu cred că mai bine vorbiți la partid.”
„Nu vorbesc la partid, vorbesc și aici, că și aici am dreptul să vorbesc!”
„E o țară liberă, dați-i drumul!”
„Nu ne mai puneți pumnul în gură! Gata, ați declarat ședința închisă. La fel și în online faceți!”
„Domnule consilier, dacă vă puneam pumnul în gură nu mai puteați să vorbiți!”