Consilierul municipal Gheorghiță (PNL) susține că în Brăila transportul în comun nu este funcțional: „Poate e nevoie să scurtăm liniile de transport în comun. Poate e nevoie să instituim un bilet de transport unic, cu o durată în timp”

Consilierul municipal Florin Gheorghiță (PNL) este nemulțumit de serviciile oferite de societatea „Braicar” pe zona de transport în comun și consideră că la bugetul pe care-l are această firmă, ar trebui să ofere brăilenilor condiții mult mai bune în ceea ce privește călătoriile cu autobuzul și tramvaiul.

Gheorghiță a comentat la cea mai recentă ședință a CLM Brăila că poate ar fi necesară o analiză a planului de mobilitate urbană întocmit la nivelul municipiului, pentru a se face eventuale schimbări în conținutul acestuia: ”Vorbim de o societate care gestionează transportul de călători pe raza municipiului, transport de călători care vedem și noi că din păcate nu este funcțional. Avem un plan de mobilitate urbană al municipiului; nu este pus în aplicare. În afară de acele inițiative de a achiziționa mijloace de transport ecologice, autobuze și tramvaie, nu prea vedem…

E o companie cu un buget de peste 50 de milioane de lei și mi-ar fi plăcut și îmi doresc în continuare să văd pe ordinea de  zi a CLM un plan de optimizare, un plan de management care să ne propună măsuri ce își doresc să îmbunătățească transportul în comun în Brăila. Hai să ne uităm pe acel plan de mobilitate, poate e nevoie să scurtăm liniile de transport în comun, să analizăm fluxul de călători, de unde urcă cei mai mulți și unde coboară. Poate e nevoie să instituim un bilet de transport unic, cu o durată în timp, așa cum alte orașe au adoptat.

Eu îmi doresc să nu mai fie nevoie să iau un autoturism pentru a ajunge din punctul A în punctul B, ci să folosesc transportul în comun”.