Constantin Vasile (PSD), primarul comunei Tudor Vladimirescu, în vizorul Agenției Naționale de Integritate. ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire în formă continuată a infracțiunii de conflict de interese

Constantin Vasile (PSD), primarul comunei Tudor Vladimirescu, din județul Brăila, a fost găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI). Potrivit unui comunicat de presă al instituției amintite, ANI „a constatat averea nejustificată, starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă, a sesizat organele de urmărire penală sau Instituția Prefectului Municipiului București”, în cazul a 8 persoane, între care și Constantin Vasile. Potrivit comunicatului respectiv, în cazul primarului brăilean ar fi vorba de conflict de interese administrativ, pentru că „în perioada exercitării mandatului 2016 – 2020, Constantin Vasile a aprobat alocarea unor sume de bani către asociația sportivă al cărei membru fondator este, semnând în calitate de reprezentant al instituției finanțatoare – Comuna Tudor Vladimirescu și încălcând astfel prevederile art. 76, alin. (1) și (2) din Legea nr. 161/2003.
Totodată, Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la posibila săvârșire în formă continuată a infracțiunii de conflict de interese (text în vigoare până la data de 28 iulie 2017), respectiv indicii cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane (text în vigoare începând cu data de 28 iulie 2017), prevăzute de art. 301 din Codul Penal, prin semnarea de către Constantin Vasile, în calitate de primar, a unui număr de 18 acte materiale în valoare totală de 297.000 lei, creând un avantaj patrimonial pentru asociația sportivă al cărei membru fondator este”.
Contactat telefonic, Constantin Vasile s-a arătat suprins să afle această informație: „Cum poate să fie așa ceva?! Noi, ca primari, acordăm niște sume de bani pentru a funcționa niște activități culturale, sportive. Dar ce, noi am băgat vreun leu în buzunar? În legea incompatibilității spune că dacă am avut avantaje patrimoniale, dar eu nu am avut astfel de avantaje. Am sponsorizat o echipă de fotbal, cum fac toate primăriile din lumea asta, cum să fiu incompatibil pentru asta? E imposibil așa ceva! Nu e corect. Nu e echipa mea de fotbal! Păi așa nu mai facem nici activități sportive, nici activităție culturale, nici activități educative, nu mai facem nimic!”.