COSMIN RĂZMERIȚĂ, CANDIDAT PRO ROMÂNIA LA PREȘEDINȚIA CJ BRĂILA – FINANȚĂRI EUROPENE ÎN VALOARE TOTALĂ DE CIRCA 500.000 DE LEI ATRASE PENTRU PROIECTE REALIZATE ÎN COMUNA ZĂVOAIA

Președintele Pro România Brăila, Cosmin Răzmeriță, candidat la președinția Consiliului Județean, continuă să prezinte finanțările europene care au ajuns în județul nostru și ca urmare a implicării sale directe, ca președinte al unui Grup de Acțiune Locală.

De această dată Răzmeriță face referire la 3 astfel de proiecte cu finanțare europeană aflate în implementare în comuna Zăvoaia:

„1.Proiect contractat în valoare de 164.500 lei.

Titlul proiectului: «Producție furtunuri hidraulice sertizate»

În condițiile actuale, în țara noastră se înregistrează diferențe foarte mari în ceea ce privește dezvoltarea între zonele urbane si cele rurale; de aceea se impune dezvoltarea de noi activități neagricole în mediul rural, ceea ce va conduce implicit la crearea de noi locuri de muncă, sporirea veniturilor populației și mărirea bugetelor locale, rezultatul final fiind dezvoltarea zonelor rurale, micșorându-se astfel diferențele existente între mediul rural și cel urban.

Dezvoltarea afacerii privind producția furtunurilor hidraulice este foarte necesară, având în vedere faptul că în comuna Zăvoaia nu există nicio firmă care să realizeze aceste produse, iar solicitări sunt foarte multe, atât din partea firmelor din comună, cât si din localitățile învecinate.

2.Proiect contractat în valoare de 164.500 lei.

Titlul proiectului: «Dezvoltarea activității non-agricole de vulcanizare auto»

Prin implementarea acestui proiect, solicitantul intenționează diversificarea activității agricole principale prin începerea unei activități de prestări servicii de vulcanizare auto. Concret, se vor presta către persoane fizice și juridice servicii de reparare, montare sau înlocuire a anvelopelor și a camerelor de aer ale anvelopelor.

Proiectul este oportun, ca urmare a faptului că în zona rurală lipsesc astfel de servicii, locuitorii din zonă, precum și agenții economici fiind nevoiți să se deplaseze în oraș sau în comune îndepărtate pentru repararea, montarea sau înlocuirea anvelopelor și a camerelor de aer de la autovehicule.

3.Proiect contractat în valoare de 164.500 lei.

Titlul proiectului: «Prestări servicii fotografice»

Proiectul vizează înființarea unei activități non agricole în mediul rural (prestare servicii fotografice), contribuind la diversificare economiei rurale, prin creșterea numărului microîntreprinderilor și întreprinderilor mici în sectorul neagricol, ținând cont de faptul că marea majoritate a populației active este implicată în domeniul agricol. De asemenea, proiectul va crea locuri de muncă noi.

Mai exact, serviciile prestate constau în servicii foto profesionale la evenimentele importante din viața personală și cea profesională, dar și pentru campanii de promovare a unor produse”.