“Cred ca privatii ar fi trebuit sa ia in mainile lor fraiele fotbalului brailean”

Stancu

 

 

 

 

 

 

 

*este declaratia facuta astazi de presedintele CJ Braila, Gheorghe Bunea Stancu

Presedintele Consiliului Judetean Braila, Gheorghe Bunea Stancu, a reiterat astazi ideea ca administratia locala este dispusa sa sustina in continuare fotbalul local, dar numai daca acesta se va reorganiza sub forma unei asociatii sau organizatii neguvernamentale. Potrivit sefului CJ, aceasta este singura cale legala prin care activitatea sportiva amintita mai poate primi fonduri de la buget. Stancu a propus consilierilor judeteni alocarea, in acest an, a unei sume de 500.000 Ron, care, alaturi de o suma egala oferita de Cosiliul Local Municipal, sa completeze fondurile privatilor care se vor ocupa de acum inainte de echipa de fotbal a Brailei, indiferent care va fi aceea: CF Braila sau Conpet Ciresu.
“In bugetul anului 2014 noi am pus pentru fotbal, ca si propunere pentru consilieri, 5 miliarde lei vechi; 5 miliarde noi, CJ, alte 5 miliarde Primaria municipiului Braila. Motivatia a fost urmatoarea: cred ca privatii ar fi trebuit sa ia in mainile lor fraiele fotbalului brailean si sa il conduca, sa puna si bani. Noi dam banii doar unui ONG, am stabilit maniera legala de a face acest lucru si acelasi lucru se va intampla si la handbal. Deci noi pe vom veni in sedinta din 3 februarie cu propunerea asta, spre aprobare in plenul CJ. V-am spus de pe acum, ca sa ne gandim cu totii cum e mai bine sa facem. Am avut o discutie si cu antrenorii echipei, le-am spus punctul meu de vedere, am avut o discutie si cu domnul Carligea, care vrea sa se ocupe de capitolul fotbal impreuna cu 2 sau 3 societati private, vor sa dea alte 3- 4 miliarde de lei vechi fiecare, se strange un fond similar cu cel din trecut. Ei vor sa faca fuziunea intre Conpet Ciresu si CF Braila, dar sa conduca ei aceasta miscare sportiva, considerand ca eu n-am avut cele mai bune calitati de a duce fotbalul in Divizia Nationala – ca asta mi-am dorit si ne-a dorit cu totii, fiindca de asta am si aprobat bugetele acelea. N-a fost sa fie, asta e. Eu zic ca noi, CJ, sa le ramanem alaturi cu suma despre care vorbeam – daca dvs, consilierii, credeti ca trebuie sa o marim sau sa o micsoram, o facem la vremea respectiva –, dar ei trebuie sa se organizeze”.