Cristian Ciocan nu este agreat de Guvern, pentru functia de subprefect al Brailei
Surse politice care au dorit sa-si pastreze anonimatul ne-au declarat ca propunerea UNPR pentru functia de subprefect al judetului Braila, respectiv Cristian Ciocan, nu a fost agreata de Guvern. Aceleasi surse ne-au informat ca liderilor UNPR locali li s-a cerut sa nominalizeze o alta persoana pentru postul respectiv.
Amintim ca Ciocan (foto), angajat al Directiei Generale a Finantelor Publice, a fost ales dintr-un grup de 4 posibili candidati pentru functia amintita, toti selectati de UNPR, dintre care doi erau membri UNPR si ceilalti doi nu erau membri de partid. El ar fi urmat sa ocupe locul lasat vacant de fostul subprefect Catalin Grosu, care a ales sa nu-si mai prelungeasca detasarea si s-a intors la vechiul loc de munca.
Potrivit datelor pe care le avem, UNPR va lua o decizie cu privire la noua propunere pentru functia de subprefect al Brailei la finele acestei saptamani.