Cui ne lasi, Rizea, cui ne lasi scaldati in lacrimi si fara bazine de inot?!
Organizatia PSD Braila se bucura mai mult decat Cristian Rizea insusi, pentru recenta promovare a acestuia in functia de presedinte interimar al filialei PSD Sector 5 Bucuresti. Rizea, care dupa ce a fost ales deputat de Braila, dadea prin judetul nostru din Paste in Craciun, era iubit ca sarea-n ochi de social-democratii locali, carora le-a fost bagat pe gat de conducerea centrala de doua ori, la alegerile parlamentare. Si dupa ce ca uita sistematic de unde i se trage mandatul de parlamentar, in ultimii ani, de cate ori aparea vreo stire despre Rizea, era vorba despre vreun concediu petrecut la Monte Carlo, departe de sotie, dar aproape de vreo juna sexoasa imbracata “la patru ace”, in costum de baie. Sau era vorba despre un Ferrari – de la care i se tragea si porecla de “Rizea Ferrari” -, cu care circula tot timpul, dar pe care nu-l avea trecut in declaratia de avere. Sau despre Mercedesul clasa S de cel putin 100.000 de euro, cu sofer, cu care circula in alta perioada prin Bucuresti, desi oficial, traia doar din salariul de la Camera Deputatilor, nu avea conturi bancare, nu actiuni in firme, nu casa, nu masina, iar nevasta lui castiga doar 9 milioane de lei vechi lunar. Si nu mai continuam, ca lista e lunga si devenim invidiosi pe viata de basm a parlamentarului care in documentele oficiale n-are decat camasa de pe el (poate de-aia umbla doar in slip si-n slapi la Monte Carlo), dar neoficial, traieste in huzur…
Intrebat de presa locala ce mai face Rizea si daca mai traieste, fiindca noi nu l-am mai vazut de pe vremea cand era tanar, presedintele PSD Braila, Mihai Tudose, ne-a facut atenti: “Domnul PRESEDINTE Rizea, va rog frumos! Este presedintele interimar al organizatiei PSD Sector 5”.
Intrebat daca plecarea lui la organizatia PSD Sector 5 Bucuresti este o pierdere pentru PSD Braila, Tudose a spus: “Nu, dimpotriva, acum avem un prieten care este la Bucuresti”.
Ziaristii locali i-au transmis condoleante si regrete eterne lui Tudose, in urma pierderii celui care a fost membrul care dadea taria organizatiei PSD Braila, Cristian Rizea, care lucreaza acum cu organul PSD servind bucurestenii. Si bucurestencele. Rizea a fost jelit de presa, care a inteles ca in urma acestei neasteptate pierderi, vor ramane nefacute bazinele de inot pe care deputatul promitea in campania electorala ca le va face in fiecare comuna din judetul Braila. Cu lacrimi in ochi, jurnalistii au concluzionat ca nu vor mai vedea in veci mult-doritele locuri de scaldat pe tapsanele judetului, daca s-a dus cel care trebuia sa le sape. Insensibil la durerea noastra si la limitarea drastica a locurilor in care brailenii din mediul rural pot face o baie, Tudose a comentat: “Incepand de azi inteleg ca se anunta precipitatii, asa ca…”.