DACA NU IESE DIN TACEREA MORMANTALA IN CARE S-A INCHIS, PNL BRAILA RISCA SA FIE INGROPAT DE PSD, LA ALEGERILE DIN 2020

Liberalii braileni isi aleg in aceasta perioada conducerile in toate organizatiile din judet, iar pe 22 aprilie, conducerea judeteana. Din ce am vazut (ca de auzit, n-am auzit nimic) pana acum, sunt alegeri interne facute intr-o tacere mormantala, cronicizata, intr-o organizatie – fantoma, care dupa alegerile parlamentare si-a dat obstescul sfarsit, din punct de vedere al aparitiilor publice. Nu ca inainte si in timpul alegerilor parlamentare ar fi fost foarte vioaie… In orice caz, dupa parlamentare, PNL Braila n-a mai existat decat cu numele. Chiar secretarul general al organizatiei, Vasile Cortez, marturisea ca in afara de el si de secretara, nu mai vine nimeni pe la sediul partidului.

De luni de zile, in spatiul public nu mai exista PNL Braila, ci exista doar cativa oameni care sunt membri PNL si care, cand si cand, au mai exprimat opinii personale pe conturile lor de pe retelele de socializare. Si au mai existat vreo cativa consilieri PNL care in sedintele de CJ sau CLM (o data pe luna) au mai luat cuvantul si ne-au oferit posibilitatea noua, ziaristilor, sa mai scriem ceva despre liberali, ca sa se stie ca nu au disparut complet din Braila.

PNL Braila este mort de luni de zile la capitolul imagine. Singurele lucruri care mai apar in legatura cu liberalii sunt atacurile virulente ale Simonei Draghincescu la adresa unora dintre ei, zvonurile despre luptele interne din PNL, iesirile zgomotoase ale consilierului Ovidiu Nechita si jocul de-a Hopa Mitica al lui Catalin Boboc, care cand cade-n admiratia lui Danaila, cand se ridica si vrea sa-l concureze la presedintia organizatiei judetene.  Ultima data era cazut in admiratie, dar nu garantam ca nu se ridica iar, pana pe 22 aprilie… (Glumim, nu se ridica, e cazut definitiv, cand e vorba de presedintia PNL Braila)

In tot acest timp, in care liberalii tac si se lucreaza intre ei in spatele usilor inchise, PSD-ul puncteaza la capitolul imagine. Pentru ca dincolo de greselile pe care le mai fac, trebuie sa te minti singur, ca sa nu admiti ca primarul Marian Dragomir si presedintele Iulian Chiriac castiga puncte pentru PSD cu fiecare saptamana care trece. Trebuie sa fii orb, sa nu vezi ca primarul Marian Dragomir este in campanie electorala in fiecare zi, ca pune foarte mare pret pe imagine si ca-i iese “schema”.

Chiar daca este mai discret din acest punct de vedere, si Chiriac trage partidul in sus, pe partea de imagine. Niciunul dintre ei nu se teme sa iasa in fata si sa dea ochii cu presa chiar in contexte delicate, niciunul dintre ei nu se ascunde ca sobolanul, evitand ziaristii cu lunile, ca sa scape de intrebari incomode, asa cum fac altii.

Campania electorala incepe a doua zi dupa alegeri – nu este o vorba goala, este o decizie intelepta, care ar trebui asumata in primul rand de opozitie, daca vrea sa ajunga la putere altfel decat mizand pe un eventual vot negativ. Cu atat mai mult la Braila, unde PSD are un larg bazin electoral.

Pana una-alta, la Braila doar PSD este in campanie. Deocamdata PNL doarme si viseaza urat. Si pierde ocazii foarte bune sa faca opozitie, pierde subiecte foarte bune pe care ar fi putut sa le speculeze in spatiul public, ca urmare a unor greseli ale social-democratilor.

La Braila, PSD-ul joaca singur in teren si singura sansa a adversarilor (politici) – care se cearta in vestiar mult timp dupa ce s-a dat semnalul de incepere a jocului – este ca echipa rosie sa-si dea autogoluri. Pana sa se hotarasca liberalii cine e antrenor, cine intra in primul 11 si cine e capitanul echipei lor, a trecut primul sfert al partidei.

Poate ca ar fi timpul ca liberalii braileni sa se trezeasca la realitate si sa inteleaga ca degeaba se aleg intre ei si-si pun presedinti, vicepresedinti, prim-vicepresedinti, etc, daca nu se invrednicesc sa-si gaseasca si niste lideri autentici. Unii care sa deschida gura – si nu doar a mirare, ci pentru a exprima puncte de vedere pertinente, pozitia partidului, pentru a critica greselile facute de administratia locala, pentru a veni cu propuneri constructive, in interesul comunitatii. Lideri care sa stea cu ochii pe PSD ca pe butelie, care sa tina in mod regulat conferinte de presa, care sa se asigure ca aparitiile PNL Braila in spatiul public sunt periodice si de substanta. Lideri care sa dea incredere brailenilor ca pot si vor sa schimbe modul in care se face politica, sa le dea incredere ca reprezinta o alternativa reala. Lideri care sa aiba o viziune pe partea de imagine pentru urmatorii 3 ani, nu sa astepte campania electorala, cand un asa-zis strateg ii prosteste in fata, spunandu-le ca “problema nu este daca vor castiga, ci cu cat vor castiga”…

Pentru ca altfel, actualii presedinti si prim-vicepresedinti si vicepresedinti PNL n-au decat sa se bucure de functiile lor pana in vara lui 2020, cand vor fi nevoiti sa-si dea demisia de onoare, in urma rezultatelor dezastruoase de la alegerile locale. Iar la Primaria municipiului, daca Dragomir continua in ritmul asta, scorul penibil obtinut de Catalin Boboc in 2016 li se va parea liberalilor un vis frumos.

Adversarii de la PSD s-au schimbat si “astia mici” stiu sa joace jocul imaginii. Il exerseaza in fiecare zi. Ca atare, PNL Braila are urgenta nevoie sa scoata in fata oameni carismatici, oameni de imagine, care “sa aiba vorbele la ei” si care sa inceapa sa lucreze de acum la imaginea organizatiei. De azi.

Cine are urechi de auzit, sa auda. Cine nu, somn usor! Si cand va treziti, pastrati un moment de reculegere in avanpremiera, pentru dezastrul PNL de la alegerile din 2020.