“Daca USL se rupe, ar trebui depus mandatul intregului Guvern”
*este opinia liderului PNL Braila, Catalin Boboc
Presedintele PNL Braila, senatorul Catalin Boboc, spera sa nu se ajunga la ruperea USL, mai ales ca inca nu s-a ajuns nici macar la jumatatea mandatului acordat prin vot, de catre cetateni. Pe de alta parte, insa, Boboc spune ca nu poate sa nu remarce ca in ultima vreme, liderul PSD Victor Ponta a inceput sa vorbeasca in numele aliantei USD, formata pentru alegerile europarlamentare, ca si cum USL-ul nici n-ar mai exista. Senatorul a precizat ca duminica seara s-a discutat la partid pana tarziu in noapte situatia din sanul USL si optiunea tuturor celor prezenti a fost clara: nu se doreste ruperea aliantei.
In acelasi timp, insa, el a precizat ca liberalii nu vor accepta sa fie tratati ca parteneri de mana a doua si sa le fie impuse tot felul de conditii de catre PSD: “Nu am ajuns nici macar la jumatatea indeplinirii mandatului pe care l-am primit, ne-am angajat la foarte multe lucruri, iar in momentul acesta, pe niste ambitii, pe niste calcule politice, ajungem la o situatie dificila. Pentru ca vad ca primul ministru Ponta vorbeste in ultimele zile in numele USD – s-a creat o alta alianta, pe care domnul Ponta o vede acum mult mai potrivita? E in regula, dar sa spuna asta! Noi am infiintat si punem baza intr-o alta alianta politica, USL, drept pentru ca USD-ul nu ne intereseaza. De fapt, toate discutiile care au avut loc in ultimele zile ni se par total nepotrivite, fiindca noi n-am facut altceva decat sa punem in locul unor ministri PNL, negociati de la bun inceput, alti ministri. Ca printre acestia se afla si Klaus Iohannis, care este o personalitate, trebuie s-o spunem, in Romania, nu doar in Ardeal si nu doar in Sibiu, poate ca deranjeaza, dar nu vad de ce. Pe de o parte, premierul se exprima de departe, de la Soci, ca Iohannis ca ar fi un castig pentru Guvern, dar pe de alta parte, nu gasim o solutie ca sa-l introducem in Guvern. Daca este asa o capacitate si e valoros, sigur gasim solutii, numai sa vrem!
Eu consider ca mai sunt multe de facut, pana cand sa discutam despre ruperea aliantei, sub nicio forma nu iau in calcul in momentul asta asa ceva. Evident ca daca tot vom primi conditii … pentru ca tot ce ne spune PSD-ul acum si toate conditiile pe care ni le pune suna asa: <<Ori ca noi, ori deloc>>. Asa ceva este inacceptabil”.
Intrebat daca are sentimentul ca PSD incearca sa forteze mana PNL ca sa se rupa alianta, Boboc a spus: “E posibil, fiindca astazi am observat ca premierul, in declaratiile publice, spune ca <<mai discutam, fac tot posibilul sa continue aceasta formula>>, dar de fapt, asta era foarte simplu, PNL-ul era pregatit si toti USL-istii erau pregatiti ca maine sa mergem in Parlament si sa votam o noua formula – de fapt, nu votam mare lucru, doar ca statutul de vicepremier, ca si atributii, sa treaca de la ministrul de Finante, la ministrul de Interne, atat.
Dar ce trebuie sa tina minte lumea este ca acest Guvern nu este unul PSD, la care am fost si noi, PNL-ul, invitati, asa, ca n-avea PSD-ul suficienti oameni si ne-a gasit pe noi, cativa si ne-a luat, ca mai aveam cinci voturi, alea necesare ca sa treaca Guvernul. Nu! Este un Guvern USL si a primit un mandat care atare, de Guvern USL, nu de Guvern USD +PNL, nu pe combinatii din astea cu minoritati, cu UDMR, etc. Adica daca aceasta alianta nu va mai putea continua la un moment dat, sa zicem – eu nu doresc asta – normal ar fi ca intregul mandat al Guvernului USL sa fie depus si din momentul ala, consideram ca USL atat a putut merge, depunem mandatul acestui Guvern USL si plecam mai departe fiecare pe drumul lui. Dar maniera asta ca poate-poate vom spune noi ca <<nu mai suportam si uite, ne luam masina catrafusele si plecam>>, asta evident ca nu se va intampla”.