Damian: PSD Braila nu putea sa ia decizii transante in cazul Stancu in timpul campaniei electorale

P1070361

Purtatorul de cuvant al PSD Braila, Doru Damian, considera ca presedintele PSD local, Gheorghe Bunea Stancu, judecat in prezent sub control judiciar pentru fapte de coruptie, ar trebui sa se gandeasca „sa o ia intr-o parte”, dupa ce a primit si o sentinta definitiva de vinovatie, privind incalcarea regimului conflictului de interese. Damian a explicat astazi, in cadrul unei conferinte de presa, ca Stancu este “practic scos din viata publica” de niste deiczii ale instantei si ca atare, organizatia PSD locala trebuie sa-si gaseasca alt presedinte, macar pentru ca asa prevede statutul, daca nu din alt motiv: “La PSD Braila exista o echipa care si-a demonstrat eficienta; cu sau fara conducator, aceasta echipa functioneaza. Dar asta este altceva; faptul ca trebuie sa avem un presedinte care sa-si poata exercita prerogativele este o chestiune statutara, ne obliga in primul rand statutul sa avem un presedinte ales legitim. In conditiile in care din luna august, din cauza unor interdictii impuse de instanta de judecata, nu mai ai posibilitatea legala ca sa participi la niciun fel de adunare publica, deci practic esti exclus din viata de partid, in mod firesc trebuie s-o iei intr-o parte”.

Intrebat daca este de parere ca situatia juridica dificila in care s-a aflat  Gheorghe Bunea Stancu in ultimele luni a afectat imaginea PSD Braila, care nu s-a dezis de presedintele sau, Damian a raspuns: “Ca sa spunem ca a afectat organizatia ca imagine ar insemna sa dam cu piciorul in munca atator oameni, care si-au adus contributia la castigarea alegerilor la Braila. Eu vreau sa va spun doar atat, ca dupa opinia mea, nu putea organizatia PSD sa ia decizii transante in timpul campaniei electorale sau in precampanie, nu putea sa faca un <<scandal>>, cum l-ar fi interpretat adversarii nostri politici; le-am fi dat apa la moara acestora si nu era normal si firesc”.