Dan Helciug revine pe scena Palatului „Lyra” cu spectacolul audio-vizual fără cuvinte „OFFLINE”
Dan Helciug revine la Brăila cu spectacolul audio-vizual fără cuvinte „OFFLINE”. Acesta se va juca la Palatul Culturii Brăilene „Lyra” pe 19 iunie, la orele 19:00.
„O apariție surprinzătoare a îndrăgitului și binecunoscutului lider al formației «Spitalul de Urgență» este de natură să reliefeze o fațetă a talentului lui Dan Helciug pe care din păcate o vedem mai rar – aceea de actor complex. Capabil să transmită o paletă largă de sentimente prin gesturi, prin mimică, Dan Helciug aleargă printre timpuri, din anii ’80 până în zilele noastre, afișând cu abilitate trăiri și stări de spirit de la îndrăgostit la decepționat, de la exuberanță la apatie, evadarea din sclavia mediului online către regăsirea eului, a pasiunii, a dragostei, a culturii.
Coloana sonoră, semnată de brăileanul Liviu Dobrescu, atât în calitate de compozitor, dar și unic interpret, ne surprinde prin maturitatea și complexitatea partiturii și stilurilor abordate, cu atât mai mult cu cât ea vine de la un inginer, artist în timpul liber, consecvent în pasiunea începută cu mulți ani în urmă în liceu.
Piesa, scrisă și regizată de Constantin Teodorescu, un muzicall în esență, este și ea realizată în mod atipic, pornind de la muzică spre scenariu, reușind să creioneze o poveste ce atinge corzile sensibile ale celor trecuți de 45 de ani, prin amintirile ce le răscolește”, este prezentarea făcută de organizatori la momentul la care spectacolul a fost prezentat pentru prima dată la Brăila.
Cei interesați pot rezerva bilete la nr. de telefon 0787.817063, între orele 17.00-19.00.