Danaila: Adrian Ritzinger nu mai este membru PNL
Presedintele organizatiei municipale PNL Braila, Alexandru Danaila, declara ca directorul Agentiei pentru Prestatii Sociale, Adrian Riztinger (foto), nu mai este membru PNL si nici nu mai beneficiaza de sprijinul politic al partidului. Danaila a precizat ca Ritzinger a fost exclus din partid inainte de alegerile prezidentiale, iar principalul motiv a fost ca acesta s-a alaturat echipei PLR. Potrivit liderului liberal, Ritzinger nu si-a anuntat oficial decizia de a trece la alt partid si nici nu si-a dat demisia, astfel incat, dupa o perioada de completa inactivitate a acestuia si in baza informatiilor ca el activeaza deja in organizatia PLR locala, s-a luat decizia excluderii sale din PNL: “Stiu ca au fost discutii si chiar presa locala a intrebat daca el mai este membru PNL, sau nu mai este membru PNL. Pot sa va spun ca domnul Rizinger nu mai este membru PNL inca de dinainte de alegerile prezidentiale si ca atare, nu exista niciun fel de sustinere din partea partidului nostru pentru dansul, de niciun fel. Eu nu stiu exact unde este dansul acum ca apartenenta politica, dar stiu sigur ca la PNL nu mai este.
Noi am avut informatii ca domnul Ritzinger s-a dus la PLR, au fost zvonuri care ulterior s-au si confirmat. Insa dat fiind ca statutul PLR era discutabil, ca nu era inca inregistrat oficial la momentul respectiv, am ales sa procedam intr-un mod cat se poate de transant si eu am propus sa-l excludem din partid, din mai multe motive, nu doar zvonurile despre care vorbeam. Dansul s-a plasat in afara politicii partidului, asa ca am propus excluderea sa si s-a luat aceasta decizie”.