DANAILA, CATRE CHIRIAC: A FOST BASCALIE SAU ATI VORBIT SERIOS, CAND ATI SPUS CA SUNTETI IN CAUTAREA UNUI NOU MANAGER PENTRU SPITALUL JUDETEAN? FIINDCA VREAU SA VA FAC O PROPUNERE

Consilierul judetean Alexandru Danaila (PNL) l-a intrebat astazi, in plenul CJ Braila, pe presedintele Iulian Chiriac (PSD) daca a vorbit serios atunci cand a spus ca este in cautarea unei persoane care sa fie dispusa sa-si asume functia de manager al Spitalului Judetean, sau pur si simplu “a facut bascalie”.

Danaila a explicat ca el si colegii sai liberali sunt convinsi ca este necesara schimbarea actualului manager, Delia Rasnoveanu (PSD) si ca atare, intentioneaza sa-i propuna lui Chiriac o posibila varianta pe care sa o ia in calcul, insa vor sa se asigure ca seful judetului a vorbit serios, cand a spus ca e in cautarea unei alternative: “In fiecare sedinta am atras atentia  asupra problemelor de la Spitalul Judetean, asupra managementului de acolo. Dvs ne-ati spus ca 2019 va fi anul Spitalului Judetean, anul Sanatatii, ca o sa bagam o gramada de bani acolo; important este nu sa bagam o gramada de bani, important este sa alocam sumele necesare pe care CJ le poate acorda Spitalului Judetean, pentru plata utilitatilor si asa mai departe – ce plati poate sa faca CJ de la buget pentru functionare, ca sa ia o presiune de pe bugetul Spitalului Judetean. Dar problema managementului ramane. Dvs ati spus ca sunteti dispus sa acceptati si alte propuneri”.

In contextul in care la acest moment mai multi consilieri judeteni din PSD sau din tabara puterii s-au ridicat si au parasit sedinta –  ceea ce a devenit un obicei pentru unii dintre alesi, care pleaca atunci cand au ei chef -, Danaila a  comentat: “Colegii nu sunt interesati, pentru ca n-ajung la spital… Dvs ati declarat ca veti face o propunere (pentru functia de manager al Spitalului Judetean – n.r.). Sunt pregatit sa fac si eu o propunere din partea PNL, pentru managementul de la Spitalul Judetean. Am vazut ca dvs vreti sa faceti o astfel de propunere inainte…”.

“Nu, nu, nu, dupa dvs o s-o fac!”, a replicat presedintele CJ.

“E important sa nu ne jucam bambilici cu chestiunea asta, pentru ca ceea ce urmeaza sa se intample la spital cu banii pe care noi, CJ, ii dam, este important sa aiba efect, pentru ca altfel, noi vom aloca niste bani si nu se va intampla nimic sau lucrurile vor continua in aceleasi conditii, cu o suma de 7-8-10-20 de milioane de euro cheltuiti in plus de judetul Braila, fara sa aiba efecte acolo. Si vreau sa va intreb daca luati chestiunea asta asa, intr-un joc de bambilici sau sunteti de acord, daca vom avea o propunere serioasa; ca sa nu implicam alti oameni – care ar putea fi bine intentionati – intr-o chestiune strict politica. Pentru ca cei care ar putea sa vina acolo trebuie sa aiba un proiect. Si eu va spun ca am avut discutii cu 3 persoane pana in momentul asta, oameni care cred ca ar putea sa asigure cu adevarat managementul la Spitalul Judetean si inainte de a va face propunerea efectiv vreau sa va intreb daca este o chestie de bascalie sau este o treaba serioasa”.