DANAILA: CRED CA DIRECTORII AU FOST NEGLIJATI, LA STABILIREA NOILOR SALARII DIN CJ BRAILA

Consiliul Judetean Braila a aprobat astazi noile salarii de baza ale functionarilor publici din institutia amintita, pe baza unei grile de salarizare rezultate in urma unei negocieri. In contextul in care zilele trecute, presedintele CJ, Iulian Chiriac (PSD), se declara hotarat sa negocieze la sange cu subordonatii sai si sa dea salarii dupa cat merita fiecare – avand in vedere ca mai mult de jumatate dintre angajatii CJ nu fac nimic, dupa cum spunea el -, consilierul judetean  Alexandru Danaila (PNL) a cerut astazi explicatii cu privire la modul in care s-a facut negocierea : “Ati ajuns la o forma a grilei, nu o comentez acum, este o asumare a PSD; n-am vazut, in schimb, procesele verbale de negociere si vreau sa va intreb cu cine ati negociat, daca ati negociat cu persoane fizice, daca ati negociat cu sindicatul, daca  ati negociat cu grupuri de persoane, cu cine ati negociat? Si intrebarea, de fapt, era care au fost bazele acestei negocieri.

Iar a doua chestiune este legata de anumite diferente de coeficienti aplicati pentru functiile prevazute de lege. Vreau sa va spun ca directorii si oamenii cu care eu am intrat in contact la CJ sunt oameni pregatiti – deci asta este o concluzie personala -, sunt oameni care stiu ce au de facut, sunt oameni care isi fac treaba, nu au existat intarzieri in comunicarile pe care le-am avut cu ei si in principiu, cei care coordoneaza activitatea directiilor din CJ sunt oameni care poarta o raspundere foarte mare. Cred ca ei au fost neglijati in aceasta propunere a dvs, raportat la ceea ce se intampla in restul grilei de salarizare”.

Presedintele CJ, Iulian Chiriac, nu a raspuns acestor intrebari ale consilierului liberal.

Precizam ca potrivit noii grile aprobate astazi in CJ, salariul de baza al unui director executiv este de 9585 lei, cel al unui director executiv adjunct este de 8700 lei, iar cel al unui sef de serviciu este de 8671 lei (in cazul unei functii publice de conducere) sau 6119 lei (in cazul unei functii contractuale de conducere).

Liberalii acuza faptul ca au fost majorate numai salariile mici din institutie, iar cele ale directorilor, nu.