DANAILA: MI SE PARE DE BUN SIMT SA CERI O MINIMA EXPERIENTA IN DOMENIU, CAND FACI LICITATIE PENTRU REPARAREA STRAZILOR
Presedintele PNL Braila, Alexandru Danaila, considera ca Primaria municipiului ar trebui sa invete din greselile trecutului si atunci cand este vorba despre lucrari de reparatii drumuri sa treaca in contracte conditii foarte clare, care sa ii permita sa ia masuri rapide, in cazul in care constructorul nu respecta termenii asumati.
In acest fel, spune Danaila, se vor evita si “mismasurile” facute la unele licitatii, cand firme infiintate special pentru a semna contracte cu autoritati publice nu finalizeaza lucrarile sau le fac de mantuiala: “Nu e normal ca o societate sa-si construiasca un plan de afaceri pornind de la zero experienta, printr-o relatie cu o autoritate publica locala. Adica tu iti faci firma doar ca vei lucra cu statul – cu Primaria, in speta.
Mergem pe Calarasi si vedem cum sunt plombate gropile care au fost lasate in urma de cei de la CUP Dunarea; daca aia se numeste plombare si ala este un asfalt… se vede comparatia intre un asfalt de 20 de ani si cu asta pus acuma… Deci e o bataie de joc!”.
Liderul liberal, fost viceprimar al municipiului, spune ca se pot trece in contracte conditii legate de capacitatea tehnica a constructorului, “nu povesti cu statia de asfaltare la 20 de km, 50 de km, cum a fost cu Dorobantiul, de au facut mismasurile respective si au castigat licitatia cei de la <<Tancrad>>, da? Si acum nu mai stiu cum sa scoata camasa, ca anul asta se termina povestea cu Dorobantiul”.
Danaila a mai declarat ca nu este normal sa mergi pe pricipiul “eu am atatia bani, pune-mi gropi de banii astia!”, pentru ca atunci, ca beneficiar, nu stii ce tip de material foloseste contructorul si nu stii cand il foloseste: “Se pune asfalt iarna. Se umplu gropile cu tot felul de mixtura din asta care zici ca rezista la rece. Eu va spun ca asta in 2-3 luni de zile a zburat! Trebuie un diriginte de santier, trebuie un certificat de calitate pentru mixtura care se pune acolo, nu razuiesc eu mixtura de pe drum, o incalzesc in cuptor si cu bitumul care face legatura chimica intre pietris de acum 40 de ani o torn inapoi. Se poate face si asta…”.
In plus, liberalul considera ca este o pretentie “de bun simt” sa impui prin caietul de sarcini o minima experienta in domeniu pentru firmele care participa la licitatie, atunci cand e vorba de bani publici: “Deci daca firma n-a fost in stare sa faca la ea acasa o lucrare de genul asta, vine sa faca in tot municipiul? Pai se vede ce se intampla!
Si la judet ne spune domnul presedinte ca se asfalteaza in 3 ani de zile toate drumurile… Recunoaste ca in 2017 nu s-a facut nimic, dar e convins ca in urmatorii 3 ani o sa dea gata tot. Deci asta este bataie de joc!”.
Amintim ca firma care a castigat licitatia pentru repararea strazilor din municipiu, “Micatis Prod” SRL Braila si care si-a adjudecat un contract in valoare de 3 milioane de lei, nu are niciun fel de experienta in domeniul amintit, iar primele sale plombari au dovedit din plin acest lucru.