DANAILA: SA INVESTIM BANI PUBLICI IN FIRMA ECO INSEAMNA SA MAI CREAM NISTE POSTURI PENTRU CEI CARE LUCREAZA MAI MULT LA PSD, DECAT LA SALUBRIZARE

Presedintele PNL Braila, Alexandru Danaila, sustine ca daca se prelungeste foarte mult procedura de licitatie pentru desemnarea operatorului unic de salubritate pentru intreg judetul, motivul este ca CJ, care a organizat aceasta licitatie, a facut greseli, iar din cauza aceasta, Comisia Nationala de Solutionare a Contestatiilor le da castig de cauza celor care depun contestatii. Danaila este uimit sa afle ca primarul municipiului, Marian Dragomir (PSD), se asteapta ca aceasta licitatie – care trebuia finalizata in 2015 – sa mai dureze vreo cativa ani, motiv pentru care cauta solutii alternative, fiindca este constient ca nu se mai poate merge in continuare in stilul in care cei 3 operatori au lucrat pana acum.

“In municipiu sunt gunoaie peste tot, se aduna gunoaie la fiecare colt de strada, nu sunt ridicate la timp deseurile menajere depozitate, utilajele, masinile – de fapt, unele dintre ele nici nu sunt masini specializate, sunt tractoare cu remorci – care aduna gunoiul lasa in urma lor un miros total neplacut, curg din ele tot felul de resturi menajere si asa mai departe. Practic, nu fac altceva decat sa colecteze niste saci si sa imprastie o parte din ei pe drum, pana la locul in care-i depoziteaza. Si acum, fiindca sunt contestatii pe aceasta procedura privind selectarea unui operator unic la nivelul intregului judet, care sa poata presta acest serviciu la standarde europene, inteleg ca procedura va fi blocata cativa ani.

Pai eu am vazut ce s-a dat inapoi de la Comisia Nationala de Solutionare a Contestatiilor: a fost o greseala a CJ! Domnul primar spune ca o sa mai dureze cativa ani pana cand o sa ajungem sa avem un operator unic. Adica ce sa inteleg, ca domnul primar stie ca cei de la CJ vor mai gresi inca un an, doi, trei la licitatie, astfel incat sa nu poata fi selectat un operator care sa aiba capacitatea sa ne scoata si pe noi din mizeria in care suntem?”.

Liderul liberal nu considera ca este o idee buna varianta propusa de primarul Marian Dragomir, ca Municipalitatea sa investeasca in firma ECO – la care CLM Braila este actionar majoritar -, ca sa cumpere utilaje noi, cu care sa se poata presta servicii de salubritate la standarde moderne, pana se va desemna operatorul unic. In opinia lui Danaila, asta ar insemna sa se cheltuiasca o multime de bani publici pentru ca mai apoi, cand se va finaliza licitatia, sa castige, cel mai probabil,  o alta firma, iar Eco sa nu mai aiba ce face cu utilajele respective: “Nu cred ca aceasta societate Eco va avea capacitatea pana la momentul respectiv sa fie operator unic la nivelul intregului judet si sa administreze gropile de gunoi si sa administreze punctele de colectare si toata infrastructura pe care o va avea la dispozitie la momentul respectiv operatorul unic. Iar noi vom face acum o investitie doar ca sa cream niste locuri de munca la aceasta societate Eco – la care unii dintre angajati nici nu presteaza activitatea la sediul societatii, unii dintre ei presteaza activitatea la sediul PSD – si sa mai cream niste locuri de munca suplimentare acolo, pentru cei care lucreaza mai mult pentru partid decat pentru societatea de salubrizare”.

Presedintele PNL a declarat ca liberalii sunt impotriva acestei unei astfel de investitii si cer urgentarea procedurilor, pentru finalizarea cat mai rapida a licitatiei si desemnarea unui castigator care se preia serviciul de salubritate la nivel de judet.

Declaratia integrala a lui Alexandru Danaila pe aceasta tema, aici: