Danaila, Varga, Draghincescu, Pricop, Boboc, Techiu – potentialii candidati PNL la Primaria Brailei

P1060800

Co-presedintele PNL Braila, Catalin Boboc, a dezvaluit astazi numele persoanelor care sunt luate in calcul la aceasta data, ca posibili candidati ai PNL pentru Primaria Brailei: Alexandru Danaila (actual viceprimar al municipiului), Vasile Varga (deputat), Simona Draghincescu (consilier municipal), dr. Cristian Pricop, Catalin Boboc (senator si co-presedinte PNL Braila), CristianTechiu. Boboc a explicat ca persoanele nominalizate de el vor fi incluse intr-un sondaj ce va fi realizat in perioada urmatoare in municipiu, prin care se vor masura sansele fiecaruia dintre posibilii candidati: “Danaila, Varga, Simona Draghincescu, Pricop, Boboc, Techiu. Eu nu mi-am scris inca o declaratie de intentie de candidatura, dar sunt introdus in sondaj de cei de la Bucuresti, vreau – nu vreau. Nici Alexandru Danaila nu si-a scris o declaratie de intentie, cum nici alti colegi nu si-au scris-o; in schimb, evaluarile in desemnarea candidatilor suntem obligati sa le facem, pentru rigoarea cu care vrem sa selectam acesti candidati, suntem obligati sa-i luam in calcul pe toti cei care au un potential. Cat, cum, asta ramane de vazut, de asta suntem intr-un proces de evaluare in momentul asta”.

Intrebat cati dintre cei nominalizati de el sunt dispusi sa-si asume  cu adevarat o candidatura, in cazul in care sondajele i-ar indica drept candidatul liberal cu cele mai mari sanse la Primarie, liderul PNL local a spus raspicat: “Toti”.